După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferinţă duhovnicească la Ploieşti
La Biserica Eroilor Tineri din Ploieşti, cu hramurile "Înălţarea Domnului" şi "Sfântul Ştefan cel Mare", a avut loc luni, 7 martie, o nouă întâlnire duhovnicească în cadrul seriei "Întâlniri de Conştiinţă". "În după amiaza primei zile din Postul Sfintelor Paşti a avut loc conferinţa cu titlul "Prin dragostea voastră am biruit!". Invitata redacţiei a fost doamna Florina Vasilescu, redactor la revista "Conştiinţa", cea care a ţinut să mulţumească prietenilor săi pentru sprijinul acordat în cel mai dificil moment al vieţii sale", a spus părintele Claudiu Băzăvan. "Timp de trei săptămâni fiica mea a plutit între pământ şi cer. În toată această perioadă singurele mele destinaţii au fost spitalul şi Biserica. În dimineaţa zilei de 1 martie am primit cel mai frumos mărţişor, fiica mea s-a trezit la viaţă. Toţi medicii şi asistentele din Spitalul de Urgenţă din Ploieşti, care au vegheat-o în cele trei săptămâni de luptă cu moartea, au declarat că este vorba de o minune dumnezeiască", a mărturisit vizibil emoţionată Florina Vasilescu. Totodată, invitata conferinţei a adresat un îndemn tuturor celor prezenţi: "Nu fiţi indiferenţi faţă de cei aflaţi în suferinţă, pentru că oricând vă puteţi afla în locul lor". La finalul întâlnirii, d-na Florina Vasilescu a primit din partea publicaţiei "Conştiinţa", Diploma de excelenţă "pentru tăria credinţei şi intensitatea dragostei cu care a biruit atunci când totul părea pierdut". Evenimentul a avut loc cu sprijinul ARTS (Asociaţia Română Trup cu Suflet).



.jpg)
