După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferinţă la Sighetul Marmaţiei
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala din Sighetul Marmaţiei, la care s-au împărtăşit toţi preoţii prezenţi, din protopopiatele Sighet şi Vişeu. Comuniunea liturgică a avut loc în cadrul Anului Omagial Euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi a fost urmată de conferinţa preoţească de primăvară cu titlul „Perspective pastoral-duhovniceşti din Biserica primară asupra Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Euharistiei“, susţinută de pr. prof. Claudiu Pop, conform unui comunicat al biroului de presă al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. (Oana Rusu)



.jpg)
