După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferinţă lunară a preoţilor din Protoieria Tulcea
Preoţii din cadrul Protopopiatului Tulcea s-au întrunit marţi, 7 octombrie, în conferinţa pastoral-misionară lunară, la Biserica „Buna Vestire“ din municipiul Tulcea. Întâlnirea preoţească a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. „În cadrul conferinţei, părintele Ciprian Ghiţă a prezentat referatul «Moştenirea brâncovenească în România de astăzi. Arta, arhitectura şi spiritualitatea ortodoxă», după care au urmat discuţiile. În continuare, au fost prezentate şi alte aspecte de interes general bisericesc, precum proclamarea anului 2015 ca «Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi» şi «Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii», dar şi evenimente deosebite din viaţa Bisericii noastre în 2015, şi anume 130 de ani de la recunoaşterea autocefaliei, 90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, 60 de ani de la proclamarea publică a canonizării unor sfinţi români, impulsionarea colectei la nivel de eparhie pentru Catedrala Mântuirii Neamului, editarea calendarului pe anul 2015 şi altele“, precizează Episcopia Tulcii.
În zilele următoare se vor întruni în conferinţe pastoral-misionare lunare şi preoţii din cadrul protopopiatelor Babadag şi Niculiţel. (Ioan Buşagă)



.jpg)
