În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Conferinţa părintelui Rafail Noica, pe CD
Radio Reîntregirea şi Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia au editat, în preajma sfintelor sărbători de Paşti din acest an, un dublu CD audio cu părintele Rafail Noica, informează reintregirea.ro. Cele două CD-uri cuprind conferinţa cu tema "Cuvântul proorocesc şi experienţa harului" şi răspunsurile oferite de părintele Rafail Noica la întrebările celor prezenţi în sală. CD-urile pot fi comandate şi pe internet la adresa www.reintregirea.ro. Conferinţa cu tema "Cuvântul proorocesc şi experienţa harului" a fost susţinută de părintele Rafail Noica în data de 15 noiembrie 2007, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia în cadrul "Serilor duhovniceşti" organizate de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.



.jpg)
