Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Conferinţa preoţească de primăvară în Episcopia Sălajului
La Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului“ din Zalău a avut loc marţi, conferinţa preoţească de primăvară a clericilor din Episcopia Sălajului.
Tema conferinţei a fost „Sfânta Euharistie, intrare prin Hristos în stare de jertfă curată în comuniunea de iubire a Sfintei Treimi“ şi a fost susţinută de părintele Petru Brisc, profesor de dogmatică la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae“ din Zalău şi preot slujitor la Parohia Coşeiu.
La finalul conferinţei, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a mulţumit părintelui Petru Brisc şi l-a felicitat pentru prelegerea susţinută. Pornind de la exemplul martiriului Sfinţilor Brâncoveni şi a martirilor din primele secole, ierarhul a îndemnat pe cei prezenţi să aibă în gând martiriul sfinţilor atunci când întâmpină ispite în activitatea desfăşurată şi în viaţa duhovnicească.
În continuare, părintele Ioan Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului, a adus la cunoştinţă preoţilor din eparhie unele hotărâri ale Sfântului Sinod care privesc bunul mers al vieţii bisericeşti.
Din punct de vedere administrativ, Episcopia Sălajului are în structura sa trei protopopiate, 207 parohii şi şapte aşezăminte monahale, în care slujesc un număr de 239 de preoţi şi diaconi. (arhid. Adrian Onica)



.jpg)
