După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferinţe de toamnă în Episcopia Severinului şi Strehaiei
La Drobeta-Turnu Severin se va desfăşura mâine, 23 octombrie, conferinţa pastorală de toamnă-iarnă a preoţilor şi cântăreţilor bisericeşti din Eparhia Severinului şi Strehaiei. Evenimentul va fi marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti la Catedrala Episcopală. Conferinţa va avea loc la Casa Tineretului din Drobeta-Turnu Severin, cu începere de la ora 17:30.
Ca în fiecare an, preoţii şi cântăreţii din Episcopia Severinului şi Strehaiei se vor întâlni în cadrul conferinţelor pastoral-misionare de toamnă, pentru a discuta probleme legate de viaţa şi activitatea Bisericii. Astfel, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, întâlnirea de anul acesta va avea loc mâine, 23 octombrie, la Casa Tineretului din municipiu. Tema conferinţei pastoral-misionare este legată de proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2014 ca „An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“ şi va fi susţinută de PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor.
Piesă de teatru închinată Sfinţilor Brâncoveni
După susţinerea prelegerii, Compania de spectacole „Civic Art CvM“ Bucureşti va pune în scenă spectacolul „Plecare fără întoarcere“, o dramatizare după romanele „Ultimul Con-stantin“ de Ileana Toma, „Neamul Basarabilor“ de Aurel Petrescu şi adaptarea pieselor de teatru „Constantin Brâncoveanu“ de Nicolae Iorga şi „Ulti-mul drum al lui Brâncoveanu“ de Dan Tărchilă. Din distribuţie fac parte: - Marian Ciripan (Teatrul „C.I. Nottara“ Bucureşti), Cristina Moldoveanu (Compania „Civic Art“ Bucureşti), Corneliu Jipa (Teatrul „Tony Bulandra“ Târgovişte), Cristi Dionise (Compania „Civic Art“ Bucureşti). Acţiunea spectacolului se petrece într-una dintre celulele închisorii Ediculé din Istanbul, cu puţin timp înaintea decapitării domnitorului Brâncoveanu, a fiilor săi şi a sfetnicului Ianache Văcărescu.
Seara culturală va continua cu un repertoriu închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, susţinut de Corul „Kinonia“ al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Invitat special al momentului muzical va fi maestrul Ion Creţeanu.
Piesa de teatru „Plecare fără întoarcere“ va fi prezentată şi la Craiova, în data de 3 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Liric „Elena Teodorini“. Spectatolul va purta şi un mesaj caritabil, fiind dedicat copiilor aflaţi în prag de abandon şcolar din cadrul Proiectului naţional de catehizare „Alege şcoala!“. Activitatea va avea menirea să promoveze în rândul invitaţilor jertfa Sfinţilor Brâncoveni şi totodată sentimentul de solidaritate pentru copiii aflaţi în nevoie. (Diac. Ioniţă Apostolache, Cătălin Cernătescu)



.jpg)
