În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Conferinţe pastoral-misionare de primăvară în Arhiepiscopia Târgoviştei
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a prezidat joi, 15 mai 2014, lucrările Conferinţei pastoral-misionare de primăvară, cu tema: “Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie sub aspect biblico-patristic, dogmatic-moral, liturgic şi pastoral”, pentru preoţii din protoieriile Târgovişte Sud şi Găeşti, care s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte.
„Lucrările au debutat cu slujba Te Deum-ului, după care Înaltpreasfinţia Sa a sintetizat tema întâlnirii, evidenţiind implicaţiile pastoral-misionare ale Taine Sfintei Spovedanii şi Sfintei Euharistii în viaţa duhovnicească a credincioşilor noştri, ca mijloace de aprofundare a spiritualităţii ortodoxe şi de creştere întru Hristos. De asemenea, ierarhul a reiterat responsabilitatea specială a clericilor cu privire la împărtăşirea celor două sfinte taine, îndemnând preoţii prezenţi să insiste în catehizarea sacramentală a credincioşilor şi în cultivarea evlaviei şi a dorinţei de a se spovedi şi a se împărtăşi cât mai conştienţi de importanţa eclezială a acestor mijloace harice ecleziale”, a declarat pr. Marian Puiescu, consilier media al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Preoţii referenţi au accentuat, în prezentările pe care le-au făcut, elementele fundamentale ale celor două sfinte taine, oferind o perspectivă complexă, multidisciplinară asupra lor, atât din punct de vedere biblic, cât şi doctrinar, liturgic şi pastoral-misionar.
La finalul evenimentului, au avut loc dezbateri fructuoase şi folositoare, preoţii împărtăşindu-şi reciproc din experienţa lor parohială cu privire la tema întâlnirii, dar şi referitor la alte probleme pastorale curente.



.jpg)
