În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferinţe preoţeşti la Tulcea
În perioada 8-11 iunie s-au desfăşurat în Episcopia Tulcii conferinţele preoţeşti semestriale, intitulate ,,2010 - Anul omagial al Crezului Ortodox", informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii.
A fost analizat locul Crezului în viaţa Bisericii din punct de vedere catehetic, liturgic şi al dialogului interconfesional cu celelalte Biserici Creştine. Conferinţele au fost întocmite pe baza unei bogate bibliografii înaintate de Centrul eparhial, cu materiale mai vechi indicate din revistele bisericeşti de specialitate, cât şi cu articole mai noi, din Ziarul Lumina. Fiecare întâlnire a fost precedată de o slujbă de Te Deum şi de un cuvânt al PS Visarion, Episcopul Tulcii, care a prezentat importanţa anului jubiliar 2010 pentru Biserica Ortodoxă Română şi valoarea mărturisirii Crezului în viaţa liturgică a Bisericii şi a credincioşilor ei. În toate cele trei protoierii au avut loc prezentarea unor referate şi dezbateri pe marginea acestora.