Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Consilierii juridici ai eparhiilor din ţară s-au întâlnit în Capitală
În Sala Colloquium a Palatului Patriarhiei a avut loc joi, 17 iunie 2021, întâlnirea consilierilor juridici ai eparhiilor din ţară ale Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta a fost moderată de părintele Ionuţ-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod. S-a discutat în principal despre noutăţi legislative care privesc viaţa Bisericii, precum și despre anumite probleme juridice ale eparhiilor, formulându-se propuneri pentru soluţionarea lor.
Sesiunea I a întâlnirii a debutat prin cuvântul de deschidere rostit de părintele Ionuţ-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, care a explicat necesitatea acestei întruniri şi importanţa temelor aflate pe ordinea de zi. În continuare, au avut loc dezbateri privind subiecte precum: prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, recent republicat; Regulamentele Bisericii Ortodoxe Române; noutăţi legislative care privesc viaţa Bisericii; jurisprudenţa naţională şi internaţională privind viaţa şi libertatea religioasă; aducerea la îndeplinire a hotărârilor sinodale referitoare la diverse probleme juridice. În cadrul sesiunii a II-a, participanţii au luat cuvântul pentru a prezenta problemele juridice specifice cu care se confruntă anumite eparhii, acestea fiind dezbătute şi analizate, formulându-se propuneri pentru soluţionarea lor.
Vorbind despre acest eveniment, părintele Ionuţ-Gabriel Corduneanu a precizat care este rolul consilierilor care au luat parte la întâlnire şi cum influenţează atribuţiile acestora buna desfăşurare a activităţii bisericeşti: „Întâlnirea naţională a consilierilor juridici din cadrul eparhiilor din Patriarhia Română are ca scop stabilirea unei bune comunicări în privinţa problemelor juridice comune şi sublinierea rolului şi misiunii consilierului canonico-juridic în eparhie şi în Administraţia Patriarhală. Ca parte a Bisericii, consilierul juridic participă la efortul prin care se asigură buna organizare a activităţii bisericeşti şi legătura unităţilor de cult cu statul şi cu alte persoane sau entităţi juridice aflate pe teritoriul ţării noastre. Rolul său este foarte important în păstrarea bunei ordini, în afirmarea şi apărarea autonomiei şi specificului bisericesc, lucru posibil numai prin intermediul unei bune cunoaşteri a specificului canonic, statutar şi regulamentar al Bisericii. La întâlnirea de astăzi au participat reprezentanţi din partea tuturor centrelor eparhiale, fiind prezenţi atât preoţi jurişti, cât şi jurişti laici, unii dintre aceştia fiind chiar teologi. Activitatea oficiului canonico-juridic se desfăşoară, în partea sa juridică, în strânsă legătură cu departamentele eparhiale de personal, resurse umane, economic, de bunuri şi care privesc cimitirele. În aspectul canonic, consilierul cooperează, în mare măsură, cu inspectorul eparhial, care asigură disciplina în eparhii, cu consilierul administrativ bisericesc, cu vicarul eparhial şi, bineînţeles, toţi activează în cadrul permanenţelor consiliilor eparhiale, sub coordonarea chiriarhului. În cadrul acestei întâlniri au fost discutate şi aspecte importante referitoare la finalizarea procesului de retrocedare a bunurilor şi la modul transparent şi corect în care bunurile bisericeşti trebuie să fie gestionate. Un aspect care a fost subliniat este acela că patrimoniul bisericesc reprezintă jertfa credincioşilor închinată lui Dumnezeu, iar bunurile comune, precum terenurile sau clădirile care nu au destinaţie de cult, au din acest motiv o valoare duhovnicească deosebită şi sunt protejate din punct de vedere juridic”.