Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Copii cu sindrom Down, pelerini în București
În Capitală s-a desfășurat marți, 22 august, un nou traseu pietonal în cadrul proiectului „Pelerini în Cetatea Bucureștilor”, coordonat de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Beneficiarii au fost copii cu sindrom Down din cadrul Asociației Down Plus București, membri ai Grupului catehetic „Sfântul Iachint de Vicina” al Parohiei „Sfânta Treime”-Ghencea, Protoieria Sector 5 Capitală, precum și însoțitorii acestora.
La turul ghidat au participat 20 de persoane din partea Asociației Down Plus București și 13 membri ai Grupului catehetic „Sfântul Iachint de la Vicina”. Aceștia au descoperit și au primit informații prețioase despre arhitectura impresionantă a bisericilor, istoria lor și importanța spirituală în cadrul fiecărei zone.
„Însoţiţi de un ghid din grupul de voluntari «Tineri în acţiune» al Arhiepiscopiei Bucureștilor, am vizitat Palatul Patriarhiei, Catedrala Patriarhală, Biserica «Sfânta Ecaterina», Biserica «Sfântul Spiridon»-Nou şi Mănăstirea Radu Vodă. Mai mulți voluntari ai Parohiei «Sfânta Treime»-Ghencea au activat ca voluntari și în cadrul Asociației Down Plus, păstrându-se astfel o colaborare de aproximativ opt ani. Pe lângă promovarea patrimoniului spiritual în rândul copiilor şi tinerilor, prin această acțiune s-a urmărit și incluziunea socială a persoanelor cu sindrom Down într-o activitate la care au participat și copii tipici”, ne-a declarat Claudia Ilinca, coordonatorul Grupului catehetic „Sfântul Iachint de Vicina”.
În cadrul proiectului, tinerii pot găsi alternative de petrecere a timpului liber și pot afla informații despre istoria și importanța Bisericii în viața poporului român. Participarea la un astfel de tur este gratuită și deschisă tuturor tinerilor dornici să exploreze frumusețea culturală și spirituală a Bucureștiului.



.jpg)
