După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Copiii din Parohia Ţin merg gratuit la dentist
Parohia "Sfântul Nicolae" din localitatea doljeană Ţin, în parteneriat cu clubul Rotare Internaţional, derulează un proiect pentru sprijinirea copiilor cu probleme sociale. Astfel, o dată pe lună, micii enoriaşi, însoţiţi de părintele paroh Adrian Singureanu, merg la stomatolog pentru a trata, gratuit, problemele dentare. Parohia Ţin nu se află la prima acţiune de acest gen, derulând ample proiecte sociale şi filantropice pentru vârstnici şi tineri. (diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
