După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Copilul în familie“, în Protopopiatul Râmnicu Vâlcea
Luni, 4 aprilie, Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Râmnicu Vâlcea va găzdui Concursul de Creaţie "Copilul în familie". Concursul, organizat de Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, constă în elaborarea unei lucrări literare (eseu sau poezie) sau artistice (desen sau pictură). Despre eveniment, părintele protopop Alin Gherghinoiu a spus: "Pentru secţiunea
literară se va alcătui un eseu de maximum o pagină, o poezie sau o altă lucrare literară cu tema "Copilul în familie" (pornind de la modul în care se reflectă în viaţa copilului evenimentul major al Botezului propriu), lucrare care va fi rostită înaintea juriului. Pentru secţiunea artistică se va alcătui o lucrare artistică (desen sau pictură) reprezentând tema "Botezul meu", care va purta marca originalităţii autorului." La concurs vor participa copiii din cadrul parohiilor din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, grupa de vârstă 10-16 ani. (Arhid. Liviu Găman)



.jpg)
