Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Copilul ucis de asistenta maternală va fi înmormântat de bunici

Copilul ucis de asistenta maternală va fi înmormântat de bunici

Data: 25 August 2008

▲ Deşi Primăria Bistriţa îşi anunţase disponibilitatea de a suporta costurile legate de înmormântare, bunicii copilului de 4 ani şi 7 luni, ucis, miercurea trecută, de asistenta maternală care îl avea în îngrijire, au decis să-l înmormânteze în satul natal al mamei sale ▲ La înmormântare va participa şi mama băieţelului, însoţită de o escortă a Poliţiei, deoarece femeia se află în arest încă de anul trecut, pentru furt ▲

Lucian Rostaş, copilul de 4 ani şi 7 luni ucis, miercurea trecută, de o asistentă maternală din Bistriţa, va fi înmormântat, astăzi, de bunici, în satul natal al mamei sale, Reteag, din comuna Petru Rareş. Iniţial, Primăria Bistriţa îşi anunţase disponibilitatea de a suporta costurile legate de înmormântare, dar, în cele din urmă, bunicii au venit şi au ridicat corpul copilului, pentru a-l înmormânta în satul natal al mamei acestuia. Primarul comunei Petru Rareş, Vasile Cocos, a declarat că administraţia locală va suporta o parte din cheltuielile de înmormântare. „Mama copilului ucis de asistenta maternală, care este arestată încă de anul trecut pentru furt, a primit dreptul de a participa la înmormântare, astfel că va însoţită de o escortă a poliţiei până în satul natal“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Raluca Moldovan. Reprezentantul IPJ a precizat că mama băiatului, Maria Rostaş, se află sub tratament medical cu sedative, în urma şocului suferit la aflarea veştii legate de moartea fiului său. Soarta a făcut ca femeia să împartă arestul chiar cu asistenta care i-a ucis fiul, Marcela Făgărăşan, cele două femei fiind despărţite de doar trei celule. Asistenta maternală a primit mandat de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav şi riscă închisoare pe viaţă.

L-a maltratat pe copil, pentru a se răzbuna pe fiica sa

Potrivit procurorului şef Angela Sângeorzan, asistenta maternală l-ar fi ucis pe copilul pe care îl primise în îngrijire pe fondul nervozităţii şi al consumului de alcool, forţându-l să înghită alimente şi lovindu-l cu capul de cadă. În urma audierii, femeia le-a declarat poliţiştilor că l-a maltratat pe băieţel, deoarece acesta era de etnie rromă, vrând să se răzbune astfel pentru faptul că fiica sa, în vârstă de 19 ani, trăia în concubinaj cu un ţigan. Asistenta Marcela Făgărăşan a raportat moartea copilului abia a doua zi şi a încercat să îi păcălească pe poliţişti şi pe cei de la Ambulanţă, spunând că minorul ar fi căzut de pe bicicletă. În urma necropsiei, s-a stabilit, însă, că Lucian era maltratat în mod constant, fiind lovit, zgâriat cu unghiile, tăiat şi ars cu ţigara. Poliţiştii au demarat o anchetă şi împotriva Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, care nu a putut prezenta acte, din care să rezulte dacă a supravegheat plasamentul victimei, în perioada martie 2007-august 2008.