Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Corala „Nicolae Lungu“ a Patriarhiei Române a concertat în Italia
În perioada 28-31 mai 2010, Corala mixtă "Nicolae Lungu", a Patriarhiei Române, sub conducerea pr. Stelian Ionaşcu, a susţinut un concert de muzică corală bizantină în Domul din Monza şi a participat la Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului Parohiei "Toţi Sfinţii" din Milano Nord - Monza. Corala "Nicolae Lungu" a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, onorând astfel invitaţia făcută de părintele Pompiliu Nacu, parohul comunităţii românilor din Monza.
La concertul din seara zilei de 29 mai au participat PS Siluan - Episcopul românilor ortodocşi din Italia, preoţi din Protopopiatul Milano şi din alte protopopiate, credincioşi români şi invitaţi italieni. În faţa a peste 500 de persoane, Corala "Nicolae Lungu" a prezentat un program variat, alcătuit din piese psaltice, lucrări corale din perioada Triodului şi din perioada Penticostarului, alte lucrări de referinţă din repertoriul religios românesc, precum şi lucrări din repertoriul universal şi piese din folclorul românesc. Duminică, 30 mai, Corala "Nicolae Lungu" a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată de PS Siluan în Biserica "Tuturor Sfinţilor" din Oraşul Monza. Membrii coralei au vizitat mai multe obiective religioase şi turistice din oraşele Monza, Milano şi Lugano - Elveţia.



.jpg)
