În ziua Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, 25 noiembrie, copiii din clasa a V‑a H de la Școala Gimnazială nr. 79 din București, împreună cu diriginta Maria Burchilă, au efectuat o vizită tematică de
Corul Bisericii Toma Cozma din Iaşi a serbat 15 ani de activitate
La Biserica Toma Cozma din Iaşi a fost serbată în prima zi de Crăciun, joi, 25 decembrie 2014, ziua corului parohial. În acest an, această zi aniversară a fost marcată prin susţinerea unui concert omagial de colinde, care a început imediat după Sfânta Liturghie. Legat de acest moment aniversar, la împlinirea a 15 ani de activitate a corului Bisericii Toma Cozma, părintele paroh Mihai Mărgineanu a menţionat că cei 15 ani de rodnică împreună-lucrare în spaţiul liturgic îl îndreptăţeşte să aprecieze şi să evidenţieze cu bucurie pe fiecare dintre membrii corului. „Ei au ştiut să îmbine în mod fericit profesionalismul muzical cu propria trăire şi simţire religioasă, transformând cântarea corală într-o ofrandă adusă lui Dumnezeu, ce însoţeşte la fiecare Sfântă Liturghie rugăciunile creştinilor. Dincolo de intonarea muzicală în toţi aceşti ani s-a creat şi o frumoasă relaţie umană ce i-a integrat comunităţii noastre parohiale, împreună cu familiile lor, în ambientul unei prietenii ce-şi sporeşte mereu valenţele“, a spus pr. paroh Mihai Mărgineanu. Corul Bisericii Toma Cozma este constituit din artişti profesionişti ai Corului „Gavriil Musicescu“ de la Filarmonica Moldova - Iaşi şi ai corului Operei Naţionale Române Iaşi, iar distinsa lor participare oferă în mod constant bucuria Sfintei Liturghii frumos împodobite şi a frumoaselor manifestări cultural-artistice. (Vasilica Onofrei)