După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Corul „Tronos“ la Mănăstirea Icosifinissa din Grecia
Grupul de psalţi "Tronos" al Catedralei patriarhale s-a aflat duminică, 5 decembrie, la Mănăstirea Icosifinissa din Grecia, unde a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie săvârşită de Înalt Preasfinţitul Pavlos, Mitropolitul de Drama, înconjurat de un sobor de preoţi români şi greci. După Sfânta Liturghie, la trapeza mănăstirii, părintele arhimandrit Timotei Aioanei a rostit un cuvânt de mulţumire pentru invitaţia adresată delegaţiei Patriarhiei Române şi Grupului "Tronos", de a împărtăşi valorile muzicii Bisericii Ortodoxe Române pe meleagurile greceşti. Mitropolitul Pavlos a binecuvântat membrii corului. "Suntem născuţi din aceeaşi mitră care este sfânta cristelniţă a Bisericii. Vă urez să aveţi progrese şi indiferent ce veţi face să aveţi binecuvântare şi să faceţi numai în Biserică pentru a avea mereu bucurie," le-a urat Mitropolitul de Drama membrilor corului.
(Gh.C. Popa)



.jpg)
