Craiova şi fântânile ei de ieri şi de azi

Fântânile au fost şi rămân veritabile repere sufleteşti şi istorice în viaţa unei localităţi, în existenţa tuturor comunităţilor umane. Coborând prin veacuri, vom constata că, încă de la începuturile alcătuirii primelor comunităţi umane, apa, izvorul curat şi limpede ce potoleşte setea zilnică a omului, a fost la deosebită cinste.

Putem spune cu uşurinţă că apa este un dar de la Dumnezeu, întrucât nu există viaţă fără apă. Noi înşine, ca persoane fizice, n-am putea exista fără apă şi, ca fiinţe biologice, suntem alcătuiţi în proporţie de 70% apă. Iată de ce izvoarele au fost socotite dintru început ca locuri sfinte, protejate ca atare şi străjuite de cruci sau troiţe. Cel însetat venea aici cu cuviinţă şi respect, îşi făcea semnul crucii privind spre locul de închinare, scotea apă, îşi punea în vasul cu care venise, purta de grijă ca găleata sau ciutura să rămână în rânduială, se închina din nou şi pleca. Dacă era cumva obosit, ostenea câteva clipe în linişte pe băncuţa de alături, se închina din nou şi pleca.

Dacă se întâmpla să rămână cu vitele la adăpat, urma acelaşi ritual, apoi punea apa în jgheaburi sau postavă şi aştepta cu răbdare - de reţinut că în timpul adăpării lor vitele niciodată nu se împung, nu se agresează una pe alta, ci respectă şi ele, din instinct, un ritual al adăpării. După ce s-au săturat, se retrag singure, lăsând loc şi celorlalte. E o taină a firii.

Există mai multe feluri de fântâni

În decursul vremii s-a conturat o deosebire cam mare între ţară şi oraş în privinţa fântânilor. La ţară, fântânile au un rol foarte important. Ele se află acolo unde a fost găsit izvorul. Unele dintre ele sunt foarte modeste, fiind pitite sub câte un copac sau la poala unui deal, având câte un acoperiş conic, ca o pălărie de protecţie deasupra lor. Ca să poţi lua apă de aici, trebuie să te apleci mult, ca şi când te-ai închina. Din acestea apa curge permanent, risipindu-se cu generozitate.

Altele au cumpănă, pentru a se putea scoate apa de la adâncime. Pe acestea le vezi de departe, îţi fac semn, te atrag, te îndeamnă să bei din ele. Cât de frumoase erau odinioară aceste fântâni! În zona în care m-am născut sunt mai ales fântâni modeste. Locul din preajma lor e mereu curat. Troiţa şi crucile sunt mereu în rânduială, iar la zile mari ard aici câteva lumânări.

Secole de-a rândul a existat tradiţia ca fântânile să fie ale obştii, să ia apă din ele cât mai multă lume. Cu cât este mai frecventată fântâna, cu atât mai bună de băut este apa din ea. Obiceiul ca fiecare să-şi aibă fântâna lui a venit mult mai târziu, de prin alte zone, fiind socotit ca o abţinere de la tradiţia milenară a satului.

În centrele urbane, fântânile au urmat o vreme tradiţia satului, după care, încet, încet, s-au distanţat, renunţându-se la cruci, la troiţe, ba chiar şi la sfinţirea locului, la semnificaţia actului în sine al popasului la o fântână. De aceea, nu mai există aceeaşi atitudine faţă de izvor la oraş, ca la ţară. În momentul în care avem apă la robinet, parcă nu mai trăim aceeaşi atmosferă sufletească.

Fântânile Craiovei. Fântâna Popova

Printre vestigiile care se mai păstrează din Craiova de altădată sunt şi câteva fântâni care, chiar dacă au rămas, în bună parte, doar elemente de decor, încă mai astâmpără setea trecătorilor, câteodată cu acelaşi vechi ritual al pumnului făcut căuş.

Cea mai veche dintre fântânile păstrate în Craiova este "Popova", numită şi "Basarabeasca", după familia ctitorilor. Pisania de la 1652 precizează că Matei Basarab şi doamna Elina au refăcut-o, un act de năzare evidenţiind că încă de la 1613 Radu Mihnea "a cănăcit la această fântână". Ea se află în partea de sud a oraşului, pe drumul vechi al Orevii, spre Bechet. Înţelegem din pisania păstrată că fântâna fusese ctitorită cu mult timp înainte de neamul acestui mare voievod care stăpânea moşia Craiovei. După temeluirea Catedralei "Sfântul Dumitru", fântâna a fost reparată de boierii Obedeni.

Astăzi, ea se înfăţişează ca un edificiu din cărămidă aparentă în plan pătrat, cu laturi de patru metri şi jumătate şi cu înălţimea de cinci metri. La colţuri este prevăzută cu coloane adosate cu trei nişe mari, în care sunt fixate inscripţiile - pisanii de la anii 1652, 1667 şi 1915. Aceasta este, deci, fântâna cea mai veche care, din nefericire, este cea mai puţin cunoscută şi cercetată de craioveni.

Fântâna Obedeanu

Este situată pe latura de nord-est a oraşului, pe Calea Severinului, la sud de cartierul Craioviţa. A fost temeluită în anul 1756, la sorocul de un an de la moartea boierului Constantin Obedeanu, de către soţia acestuia, jupâneasa Stanca Obedeanu. Era obiceiul ca la împlinirea soroacelor de pomenire a celor răposaţi să se construiască câte o fântână, sau troiţă, sau pod etc. Prinosul doamnei Stanca adus spre veşnică pomenire răposatului ei soţ a fost sfinţit de ierarhul de la Râmnic. Din acel an, neîntrerupt, această fântână a funcţionat până azi, suferind restaurările şi reparaţiile cauzate de trecerea timpului. În anul 2003, la împlinirea a 250 de ani de la zidirea Bisericii Obedeanu, obştea credincioşilor a poposit şi la această fântână, încrustând în marmură însemnătatea evenimentului.

Fântâna Jianului

Un document de la 28 mai 1834 arată că actuala fântână de la intrarea în grădina botanică din Craiova "a fost făcută de răposatul paharnic Stan Jianul în jurul anului 1800". Cu ocazia unei renovări complete ce a avut loc la anul 1930, ea a căpătat forma actuală şi funcţionează precum se vede. De reţinut este şi faptul că Stan Jianul a fost şi ctitorul bisericii din localitatea doljeană Preajba, în jurul căreia marele boier a ridicat o şcoală sătească şi un han. El a lăsat fântâna în grija acestei biserici, obligând slujitorii ei "să vegheze pentru buna ei funcţionare". Astăzi, la Preajba se mai păstrează doar biserica şi hanul.

Fântâna Purcarului

Se află în Piaţa Veche, în plin centrul oraşului, fiind cunoscută şi ca fântâna din Piaţa Elca. A fost construită în anul 1818, în zona vechiului târg, la poala hanului Hurezi. Inscripţia în chirilică dă numele ctitorilor şi anul construcţiei: "…s-au făcut această fântână cu toată osteneala dumnealui Pavel Teodor, zis Purcarul şi dumnealui Marin Buluchaşa, în anul Domnului 1818…".

În ciuda faptului că în decursul vremii pământul din jurul ei s-a înălţat, ea s-a păstrat originală, la vechiul nivel al pieţei şi funcţionează până astăzi. A fost dată în grija catedralei de alături, amândouă străbătând vremurile cu măreţie de simbol.

De reţinut că, urmare a unei statistici din 1833, Craiova avea 23 de cişmele de piatră şi peste 260 de fântâni. Dintre acestea s-au păstrat în funcţionare doar cele patru despre care am vorbit, alte câteva rămânând doar elemente de decor. Este cazul: Fântânii Mântuleasa, Fântânii Prisaca din Plaiul Vulcăneşti, Fântânii din Calea Bechetului, al Fântânii din Calea Caracălului, al Fântânii Chiriac, al Fântânii din Bariera Vâlcii etc.

În lumina celor expuse în acest periplu retrospectiv, conchidem cu precizarea că fântânile rămân veritabile vestigii ale vremurilor trecute, dar, în acelaşi timp, şi mărturii ale unui permanent prezent, şi aceasta pentru că despre apă nu putem vorbi la trecut. Locul de unde descinde izvorul trebuie să rămână sacru, iar grija ctitoririi fântânilor trebuie să rămână mereu actuală.