În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Credincioşi din Râul Sadului, în pelerinaj la Patriarhie
Un grup de 50 de credincioşi din Parohia Râul Sadului, Protopopiatul Avrig, judeţul Sibiu, a participat în sâmbăta din Săptămâna Luminată la un pelerinaj la mai multe obiective din sudul ţării. Pelerinii din comunitatea sibiană au sosit în dimineaţa zilei la Catedrala patriarhală din Bucureşti, unde au fost întâmpinaţi de un preot delegat de marele eclesiarh, care le-a prezentat istoricul lăcaşului de cult şi al ansamblului de clădiri din Dealul Patriarhiei. Pelerinii au avut posibilitatea de a se închina la moaştele Sfântului Dimitrie cel nou din Basarabi, ocrotitorul Catedralei patriarhale, precum şi la părticele din moaştele Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena.
După ce au vizitat lăcaşul de cult, incinta, precum şi Palatul Patriarhal, pelerinii au pornit către Mănăstirea Antim, unde au fost primiţi de ghidul aşezământului monahal, care, din încredinţarea părintelui stareţ, le-a prezentat pelerinilor istoricul lăcaş de rugăciune ctitorit de marele mitropolit Antim Ivireanul, colaborator şi susţinător al domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Pelerinii au vizitat şi paraclisul mănăstirii, apoi au servit masa de prânz.
Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului
Pelerinajul a continuat la şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, sub îndrumarea inginerului şef, Vasile Crăcăoanu, unde credincioşii din judeţul Sibiu au aflat mai multe detalii despre etapele parcurse până acum în construirea măreţului edificiu. Cu această ocazie, pelerinii au conştientizat eforturile făcute până acum pentru ridicarea Catedralei, dar şi necesitatea susţinerii continue a proiectului.
La plecarea de pe şantierul Catedralei, pelerinii s-au închinat şi în paraclisul patriarhal de lângă şantier, unde au mulţumit lui Dumnezeu pentru că i-a învrednicit să vadă asemenea locuri şi L-au rugat să îi vegheze să poată ajunge înapoi acasă cu bine. (pr. Adrian Drăguşin)