După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Credincioşii din Caransebeş vor primi sticluţe personalizate cu agheasmă
Ca în fiecare an, potrivit obiceiului creştinesc şi strămoşesc, credincioşii ortodocşi prăznuiesc în ziua de 6 ianuarie praznicul Bobotezei sau Botezul Domnului. În acest an, la acest praznic împărătesc Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului va sluji astăzi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Caransebeş, unde de asemenea a săvârşit slujba de Sfinţire a Apei, unde va împărtăşi credincioşilor prezenţi cuvântul de învăţătură. Slujba Aghesmei Mari va fi oficiată pe esplanada din faţa noii catedrale episcopale. Potrivit rânduielii Bisericii, şi în ajunul Bobotezei s-a făcut sfinţirea apei, iar astăzi, în ziua praznicului, credincioşii care participă la slujba de la cele două catedrale episcopale din Caransebeş vor primi la finalul slujbei câte o sticluţă personalizată cu Agheasmă Mare. Pe lângă aceasta, recipientele mari cu agheasmă vor sta la dispoziţia credincioşilor toată ziua pentru a putea lua fiecare din apa sfinţită şi a o duce acasă. (Protos. Casian Ruşeţ)



.jpg)
