După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Ctitorul Mănăstirii Caraiman a fost înmormântat
Părintele protosinghel Gherontie Puiu, ctitorul şi duhovnicul Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci“-Caraiman din Buşteni, judeţul Prahova, a fost înmormântat sâmbătă, 24 mai.
Sfânta Liturghie şi slujba prohodirii au fost săvârşite de către Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, delegatul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de arhimandriţi, preoţi şi diaconi.
În cadrul slujbei de prohodire a fostului stareţ al Mănăstirii Caraiman, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie a citit mesajul de condoleanţe transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Pe ultimul drum, părintele protosinghel Gherontie Puiu a fost condus de numeroşi fii duhovniceşti şi creştini din întreaga ţară care, în momente grele ale vieţii lor, au fost ajutaţi prin cuvânt şi prin rugăciunile sale. Trupul adormit al părintelui Gherontie a fost înmormântat în biserica de zid a mănăstirii. (Ioan Buşagă)



.jpg)
