În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Culegere de programe moral-religioase destinate persoanelor private de libertate
Cu prilejul Conferinţei naţionale a preoţilor capelani din penitenciarele subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost lansat un volum dedicat programelor moral-religioase destinate persoanelor private de libertate, apărut recent la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Acesta a fost realizat ca urmare a Protocolului de colaborare dintre Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi Patriarhia Română, reînnoit la 26 martie 2013, un parteneriat care are drept scop principal asigurarea asistenţei religioase a persoanelor aflate în custodia unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi creşterea şanselor de reintegrare socială, comunitară şi familială a acestora.
Culegerea de programe moral-religioase destinate persoanelor private de libertate este alcătuită pe baza a două programe, anume „Cuvântul care zideşte” şi „Lăudaţi pe Domnul”, dar şi pe baza experienţei dobândite de preoţii ortodocşi care slujesc în unităţile penitenciare din România, în decursul anilor de lucru cu persoanele private de libertate. Programele moral-religioase cuprind abordarea complexă (teologică, etică, psihologică, culturală, pedagogică şi sociologică) a problemelor cu care se confruntă deţinuţii.
Coordonatorul lucrării este preotul de penitenciar Florin Smarandi, coordonator al preoţilor de penitenciare din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar colaboratori au fost pr. Florin Marcu - Penitenciarul Botoşani, pr. Adrian Petru Drăgan -Penitenciarul Gherla, pr. Paul Antoce - Penitenciarul Iaşi, pr. Ionuţ Vaseliu - Penitenciarul Poarta Albă, pr. Ion Marin - Penitenciarul Târgşor şi Direcţia de reintegrare socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. (Ioan Buşagă)