După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Curs de triadologie la Arad cu profesorul Drecoll din Tubingen
Studenţii din anii III şi IV ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea" din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad au avut prilejul de a audia un curs special despre istoria teologiei Sfintei Treimi, susţinut de profesorul Volker Henning Drecoll de la Facultatea de Teologie Evanghelică din Tubingen, Germania. Prezentarea şi dezbaterea interesantei problematici s-a desfăşurat în zilele de 15 şi 16 martie. Profesorul Drecoll este specialist în istoria bisericească universală-patristică fiind câştigătorul a două premii academice internaţionale. Vizita sa la Facultatea de Teologie din Arad a avut un dublu rol, primul, acela de a susţine cursul de teologie amintit, iar al doilea a fost legat de stabilirea cadrelor unui parteneriat academic şi de cercetare ştiinţifică între instituţiile de profil din Arad şi Tubingen. Prof. Volker a avut amabilitatea să acorde şi un interviu pentru săptămânalul nostru pastoral-misionar "Calea Mântuirii", care va fi publicat într-un număr viitor.



.jpg)
