După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Cursuri catehetice în Philadelphia
În Parohia Ortodoxă Română "Sfânta Treime" din Philadelphia, din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi, se vor relua mâine, 18 septembrie, cursurile de educaţie religioasă în limba română şi în limba engleză, informează site-ul parohiei holytrinityphiladelphia.org. La cursurile ce se vor ţine în fiecare zi de sâmbătă pot participa copii, tineri şi adulţi, care vor fi împărţiţi în trei grupe. Profesori vor fi Cristina David şi Rodica Buga, precum şi părintele paroh Nicolai Buga, care va fi şi coordonatorul programului catehetic. Tot în cadrul parohiei se va organiza sâmbătă, 25 septembrie, în sala socială a bisericii, o colectă pentru achiziţionarea unui nou iconostas pentru biserică în cadrul Balului Strugurilor. (I.B.)



.jpg)
