În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Cursuri de formare pentru Proiectul „Alege şcoala!“
La Centrul Social-Cultural „Sf. Ilie“ - Miclăuşeni a avut loc, în perioada 23-24 februarie, prima sesiune de instruire a preoţilor implicaţi în Proiectul „Alege şcoala!“, derulat de Patriarhia Română, în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La trainingul susţinut de pr. Eugen Sebastian Teacu, inspector eparhial în Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de lect. dr. Ciprian Ciobanu, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, au participat, în primă fază, preoţii din Protopopiatul Iaşi 1. O dată la două săptămâni, vor fi susţinute traininguri pentru preoţii din toată Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care s-au implicat voluntar în proiect. În funcţie de participarea preoţilor la cursuri, aceştia îşi vor putea trimite copiii incluşi în proiect, începând cu 15 iunie, în tabere la Centrul cultural-pastoral „Sf. Daniil Sihastrul“ - Durău. (C.C.)



.jpg)
