Cuvântul profesorului: Calitatea creştinilor de „fraţi“ ai lui Hristos nu trebuie văzută ca o invenţie a Bisericii

În limba ebraică a Vechiului Testament, cuvintele "ah" şi "ahot", având corespondentul grecescului "adelfoj" şi "adelfh", se referă în primul rând la copiii născuţi din acelaşi tată şi aceeaşi mamă (Fac. 4, 2-8). Termenul era acelaşi şi în cazul în care era vorba de un părinte comun, tată ori mamă (Fac. 20, 16; 37, 4), cu toate că în acest caz era vorba de fraţi vitregi. Cum limba ebraică biblică avea un număr destul de limitat de cuvinte, termenul în cauză cuprindea o paletă mult mai extinsă de semnificaţii. Ca urmare, când se referea la membrii aceleiaşi familii, mai ales pe linie descendentă, cuvântul mai semnifica şi văr primar sau secundar, nepot de frate, ca în cazul lui Avraam şi Lot (Fac. 13, 8). Dar să nu se uite că, în primul rând, substantivul "ah" avea sensul de frate. Tot frate se numea şi cel care aparţinea aceluiaşi trib ori seminţie (Fac. 31, 32; Lev. 21, 10), ca de altfel şi cei din alt trib învecinat, pe considerentul că aveau un strămoş comun (Deut. 2, 4-8; 23, 8), adică făceau parte din acelaşi popor (Ieş. 2, 11; Lev. 25, 25; Num. 25, 18). Termenul avea o conotaţie mult mai largă şi se utiliza şi în ceea ce am putea defini drept genul epistolar al antichităţii în care regii cu puteri egale îşi dădeau titlul de fraţi (III Reg. 9, 13; 20, 32). Textele de pe tăbliţele cuneiforme de la Nuzi (circa mileniul 3 î. Hr.) amintesc adesea de un obicei întâlnit frecvent şi în Biblie când logodnicii sau viitorii soţi se autointitulau "frate" şi "soră" (Vezi : Cântarea Cântărilor 4, 9; 5, 1; Tobit 7, 11). Inspiraţi din tradiţia iudaică, chiar şi esenienii de la Qumran se numeau între ei "fraţi" întrucât împărtăşeau acelaşi stil de viaţă, nutreau aceleaşi speranţe şi îndeplineau aceleaşi rânduieli religioase (1 Qs 6, 10; CD 6, 20; 7, 1).

În sens figurat, cuvântul "frate" înseamnă un apropiat sau prieten intim (Reg. 1, 26), un aliat politic de nădejde (III Reg. 9, 13 ; 20, 32).

În perioada noutestamentară, substantivele "frate" şi "soră" se folosesc cu precădere tot pentru a desemna nişte relaţii fizice de rudenie (Lc. 3, 12, 13-15; 16, 28; Mc 1, 16, 19), dar nu de puţine ori este folosit şi pentru rudenia spirituală. Cu acest sens se întâlneşte de circa 30 de ori în Faptele Apostolilor şi de circa 130 de ori în epistolele pauline. Aşadar, din Evanghelii şi din alte scrieri reiese cu evidenţă că utilizarea cuvântului are o bază vechitestamentară (Fapte 3, 22; Mt. 5, 22-23; 23, 8, 25, 40). Chiar dacă substantivul "adelfoj" putea să cuprindă aceeaşi arie extinsă de semnificaţii, adică: fraţi din aceiaşi părinţi, fraţi vitregi ori de levirat, unchi, nepoţi, veri primari şi secundari nu avem nici un motiv să schimbăm semnificaţia de bază a cuvântului. Se ştie că de timpuriu creştinii s-au numit între ei fraţi. Cu sensul de "frate" sau "fraţi" de credinţă, termenul apare de circa 160 de ori în scrierile noutestamentare. În baza frăţietăţii de credinţă şi a înfierii de către Dumnezeu în urma mărturisirii păcatelor şi primirii Tainei Sf. Botez, însoţită de mărturisirea credinţei în Fiul Său, creştinii devin fii adoptivi ai Părintelui ceresc şi, implicit, fraţi ai lui Hristos. Pe El, Sf. Pavel Îl numeşte Cel Întâi născut între mulţi fraţi (Rom. 8, 29). Aşadar, primirea calităţii de fii este simultană cu accederea, prin har, la statutul de fraţi ai Fiului lui Dumnezeu. Prin analogie cu solidaritatea credincioşilor israeliţi ce aparţineau poporului ales, credincioşii Noului Legământ se simţeau, cel puţin în faza de început a Bisericii, coresponsabili de starea materială şi spirituală a celor ce-L mărturiseau, nu de puţine ori, cu preţul vieţii pe Hristos ca Mântuitor şi Fiu al lui Dumnezeu. Ca urmare, cel puţin pentru o vreme, dintr-un accentuat spirit de solidaritate, creştinii îşi împărţeau şi bunurile materiale (Fapt. 4, 32). Calitatea creştinilor de "fraţi" ai lui Hristos nu trebuie văzută ca o invenţie a Bisericii pentru membrii ei şi nici ca o pretenţie exagerată, întrucât Hristos Însuşi i-a numit pe Apostoli fraţii Săi (Mt. 12, 50; 25, 40; 28, 10).

Pe lângă fraţii autentici, Biblia vorbeşte şi despre fraţii mincinoşi. Astfel, au fost definiţi de către Sf. Pavel acei oameni care s-au strecurat printre creştinii autentici cu scopul de a-i deruta de la adevărata credinţă şi a-i atrage la învăţăturile eretice pe care le promovau (Fapt. 20, 29; Gal. 2, 4; II Cor. 11, 26, etc.). Ei puteau fi uşor de identificat, ca altădată la israeliţi profeţii mincinoşi, prin aceea că se numeau singuri "fraţi" fără să se fi născut în duhul lui Hristos.

(*Titlul aparţine redacţiei)