Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Daruri de Crăciun la Tulcea
Preasfinţitul Visarion a vizitat miercuri, 22 decembrie, Azilul de bătrâni, Penitenciarul şi Centrele de plasament din oraş, unde a împărţit daruri de Crăciun asistaţilor de aici. Acţiunea social-filantropică, "De Crăciun, ne bucurăm cu toţii", a avut loc în cadrul parteneriatului dintre Episcopia Tulcii şi preoţii din Protoieria Tulcii, informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii. Prima vizită pastorală a avut loc la Căminul de bătrâni "Sfântul Nectarie", unde a fost săvârşită slujba Sfântului Maslu. Vizita pastorală a continuat la Penitenciarul Tulcea, Centrele de copii "Speranţa" şi "Cristian", Centrul maternal şi Centrul pentru persoane cu dizabilităţi "Crisp" din Tulcea. Au fost oferite daruri şi au fost susţinute recitaluri de colinde. (I.B.)



.jpg)
