La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Daruri pentru copii în centrele sociale din Caransebeş
Marţi, 14 decembrie, ostenitorii Sectorului social-misionar al Episcopiei Caransebeşului, însoţiţi de corala preoţilor de la cele două Catedrale episcopale din Caransebeş, au vizitat centrele sociale pentru copii din Caransebeş şi au adus acestora şi dascălilor lor daruri şi binecuvântare bisericii lui Hristos. Colindătorii au vizitat copiii şi asistaţii de la Şcoala Specială din Caransebeş şi de la Complexul de servicii sociale "Bunavestire", unde aceştia au primit colindul sfânt şi bun, precum şi darurile din partea eparhiei. În această perioadă premergătoare praznicului Naşterii Domnului, preoţii Catedralelor episcopale, alături de angajaţii Sectorului social-filantropic al eparhiei, colindă pe cei nevoiaşi, care se bucură de darurile pe care Episcopia Caransebeşului le oferă în fiecare an cu prilejul praznicelor bisericeşti şi nu numai.