După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Deschiderea cursurilor universitare la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi
Ieri, 1 octombrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi a organizat deschiderea solemnă a cursurilor pentru noul an universitar 2014-2015. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala Arhiepiscopală din municipiu de către un sobor format din preoţi profesori, în prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale, urmată de slujba de Te Deum la deschiderea unui nou an universitar. La programul liturgic din catedrală au participat profesori, studenţi şi masteranzi teologi, precum şi simpli credincioşi.
Primul curs al noului an universitar a fost susţinut de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a Centrului eparhial.
La Departamentul Teologic din cadrul Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi activează 12 cadre universitare, coordonator al activităţilor didactice fiind pr. prof. dr. Ionel Ene, director de departament. La începutul anului universitar 2014-2015, la cele două programe de studiu care funcţionează în cadrul Departamentului Teologie Ortodoxă Didactică şi Teologie Ortodoxă Asistenţă Socială sunt înscrişi 117 studenţi. La al treilea program de studii, Masteratul în teologie „Istorie şi spiritualitate filocalică“ sunt înscrişi un număr de 48 masteranzi. (Pr. Gabriel Molocea)



.jpg)
