În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Dezbateri despre actul filantropic la Protoieria Piteşti
În sala de şedinţe a Protoieriei Piteşti a avut loc miercuri, 12 mai, Simpozionul judeţean "Actul filantropic - componentă a vieţii sociale". Evenimentul a fost organizat de Centrul de tip familial "Găvana" din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi Asociaţia "Sprijin pentru Viaţă".
La eveniment au participat reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, ai diferitelor organizaţii şi asociaţii nonguvernamentale din Argeş şi directorul Adrian Macovei, din cadrul DGASPC Argeş. Din partea Seminarului Teologic "Neagoe Vodă Basarab" din Curtea de Argeş au fost prezenţi pr. prof. Vasile Dumitrescu şi pr. prof. Nicolae Popescu, iar Protoieria Piteşti a fost reprezentată de părintele protoiereu Iuliu Chiriţă şi părintele Octavian Duminică, coordonatorul activităţilor catehetice din cadrul protoieriei. Expresia iubirii de Dumnezeu şi de semeni Lucrările simpozionului au fost deschise de părintele consilier Nicolae Mărgăritescu, care a subliniat faptul că "filantropia este expresia iubirii de Dumnezeu şi de semeni, este componentă a vieţii sociale, întrucât în societate, în comunitate, ea se manifestă concret. Filantropia Bisericii prelungeşte în societate comuniunea liturgică, plecând de la premisa că taina persoanei este o realitate centrală a vieţii Bisericii. Ţinând seama de această perspectivă specifică implicării sociale a Bisericii Ortodoxe, prin tot ceea ce s-a realizat, s-a încercat împiedicarea transformării actului filantropic într-un simplu serviciu instituţionalizat şi impersonal." În continuare pr. prof. Vasile Dumitrescu, directorul Seminarului din Curtea de Argeş, a evidenţiat în referatul susţinut diferenţa dintre filantropie şi caritate, iar doamna lector univ. dr. Liliana Aron, de la Facultatea de Teologie "Sfânta Muceniţă Filofteea" din Piteşti a scos în evidenţă condiţiile esenţiale pentru dobândirea mântuirii subiective. La simpozion a fost prezent şi un grup de copii de la şcolile şi liceele din Argeş care au susţinut o serie de activităţi artistice (recitare de poezii, interpretarea unei piese de teatru, prezentări PowerPoint), iar la final, a urmat un moment muzical al elevilor seminarişti, sub bagheta părintelui prof. Nicolae Popescu.