În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Dimensiunea misionară a Sfintei Euharistii
Preoţii din cadrul Protoieriei Sector IV Capitală s-au întrunit ieri, 12 iunie, în cadrul unui cerc pastoral-misionar. Întrunirea s-a desfăşurat la biserica Parohiei „Sfântul Nicolae“-Broşteni din Capitală. Tema dezbătută a fost „Dimensiunea misionară a Sfintei Euharistii“, iar invitat a fost pr. conf. dr. David Pestroiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Tema abordată este importantă nu numai pentru viaţa duhovnicească a creştinilor ortodocşi, ci şi pentru faptul că există în practica liturgică, în privinţa Sfintei Euharistii, două tendinţe diametral opuse, şi anume una prin care se permite foarte uşor împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, în mod absolut necondiţionat, şi cealaltă tendinţă prin care se opreşte împărtăşirea cu Sfintele Taine, din cauza neîmplinirii condiţiilor de pregătire pentru primirea lor. De asemenea, această temă a fost dezbătută şi pentru faptul că foarte mulţi preoţi bucureşteni s-au întâlnit cu cazuri în care creştinii se duc în bisericile altor parohii, mai ales când se serbează hramul acestora, şi vor să se împărtăşească fiindcă, spun ei, au „binecuvântare permanentă“ de la părintele duhovnic.
Pentru lămurirea diferitelor probleme pastoral-misionare cu care preoţii se confruntă, pr. Ion Armaşi-Vartan, protoiereul Protopopiatului IV Capitală, l-a invitat pe pr. conf. dr. David Pestroiu, care predă disciplina misiologie şi ecumenism la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, pentru a evidenţia dimensiunea misionară a Sfintei Euharistii.
„Pentru a reliefa dimensiunea misionară a Sfintei Euharistii, este nevoie să facem mai întâi un periplu istoric şi să vedem că încă din primele veacuri creştine a existat o dorinţă deosebită a credincioşilor de a fi în comuniune permanentă cu Domnul Iisus Hristos, prezent în chip euharistic, în aşa fel încât exista în această perioadă de înfrigurată aşteptare a Parusiei o zilnică împărtăşire cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, ca o pregustare a veşniciei. Treptat, după veacul al IV-lea, creştinismul primind libertatea, s-au ivit şi diferite motivaţii pentru care apropierea de Sfântul Potir a fost circumscrisă unor reguli mai stricte, în primul rând prezenţa unor persoane care au ieşit din rânduiala Bisericii, promovând ereziile sau schismele, precum şi a acelor oportunişti care căutau să profite de puterea eclezială pentru interese politice. Astfel, au apărut anumite restricţii canonice care au devenit aplicabile în acest domeniu. Cu timpul, s-a ajuns de la o punctare a unei acrivii a cercetării de sine la o amorţeală sau somnolenţă duhovnicească a multora, care au considerat necesar să împlinească acest standard minimalist de a se împărtăşi o singură dată pe an sau în cele patru mari posturi de peste an. De aceea, Biserica, în abordarea sa misionară, a lansat un semnal de alarmă prin vocile teologilor mai noi, care urmăresc redeşteptarea acelei dorinţe euharistice a Bisericii primare de a fi cu Hristos şi în Hristos în permanenţă, din dragoste şi cu pregătirea corespunzătoare, dar, în acelaşi timp, fără a bagateliza conţinutul şi rolul Euharistiei în viaţa noastră“, a precizat pr. conf. dr. David Pestroiu, parohul Bisericii „Sfântul Haralambie“-Flămânda din Protoieria IV Capitală.
După dezbateri, pr. protoiereu Ion Armaşi-Vartan a prezentat diferite aspecte administrative şi a mulţumit preoţilor pentru prezenţă. La întrunire a participat şi pr. Ioan Iordache, vicar administrativ eparhial, care, de asemenea, a adus la cunoştinţa preoţilor bucureşteni diferite aspecte misionare şi de disciplină.