În această seară, 15 octombrie, începând cu ora 20:00, racla Sfântului Paisie de la Sihăstria a fost dusă înapoi la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamț, iar moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost
Din aprilie, statul ar putea taxa terenul nelucrat
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabară, spune că proiectul privind sancţionarea celor care nu-şi lucrează pământul sau îl lasă necurăţat ar putea intra în vigoare din aprilie. Potrivit oficialului, documentul este trimis spre avizare premierului Emil Boc şi de la 1 februarie va fi supus dezbaterii parlamentare. "Proiectul este gata de acum două luni şi în prezent este trimis spre avizare prim-ministrului Emil Boc", a declarat ministrul Agriculturii.



.jpg)
