În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Din Darul Olarului“
Cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului, Biserica Olari din Bucureşti împreună cu Centrul Social Educaţional ADORNO au organizat mai multe acţiuni social-filantropice sub genericul "Din Darul Olarului".
Acţiunea a vizat familiile sărace cu mulţi copii din Bucureşti şi din împrejurimi, aflaţi în grija Bisericii Olari, vârstnicii nevoiaşi ai parohiei, dar şi celelalte persoane sărace, care au trecut pragul frumosului lăcaş de cult în perioada sfintelor sărbători. "În cadrul acestor acţiuni sociale, au fost oferite 2.000 de iaurturi cu fructe, 60 de cozonaci panetone, 20 de pachete cu produse tradiţionale de Crăciun, 20 de pachete cu dulciuri tradiţionale de iarnă, multă ciocolată, răcoritoare şi alte produse. Principalii sponsori ai acţiunilor filantropice au fost Excelenţa Sa, doamna Simina Mezincescu, fostul şef de protocol al Casei Regale a României, care susţine în fiecare duminică acţiunea socială "Pâinea Olarului", doamna Anca Boagiu, ministrul transporturilor şi infrastructurii, doamna Ana Maria Dragomir, preşedinta Asociaţiei Culturale Metalchrist, şi alţi oameni de bine cu suflet mare. Cu acest prilej, aducem sponsorilor noştri calde mulţumiri şi o deosebită recunoştinţă pentru frumosul gest creştin pe care l-au făcut pentru cei nevoiaşi, în această perioadă sfântă a Crăciunului, când noi toţi, şi mic, şi mare, şi sărac, şi bogat, primim darul sfânt şi tainic al naşterii Pruncului Iisus Hristos", a declarat părintele paroh Mihai Iordache. De asemenea, drept semn de preţuire, donatorii Parohiei Olari au primit frumoase vase ornamentale de lut, modelate şi pictate cu multă măiestrie de copiii din familia Bisericii Olari în satul Olari, Hurezi, jud. Vâlcea. Biserica Olari este cunoscută cu această denumire deoarece în împrejurimile bisericii au fost gropile de unde se lua pământ pentru oale.