După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Discuţii la Alba Iulia despre efectele televiziunii asupra minţii
Ieri seară, la Biserica Memorială „Mihai Viteazul“ din Alba Iulia a avut loc o întâlnire cu biofizicianul Virgiliu Gheorghe pe tema „Faţa nevăzută a televiziunii“, informează reîntregirea.ro. Întâlnirea a debutat la ora 17:00 cu slujba Paraclisului Sfântului Siluan Athonitul, iar în continuare a avut loc întâlnirea propriu-zisă la care au avut posibilitatea să participe toate persoanele interesate de problematica efectelor televiziunii asupra vieţii lor.
Virgiliu Gheorghe este cunoscut prin cele 3 cărţi tipărite deja: „Efectele televiziunii asupra minţii umane - despre creşterea copiilor în lumea de azi. „Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor“ şi „Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii. Faţa nevăzută a tele-viziunii“, dar şi prin ciclul de emisiuni „Cuvântul care zideşte“, realizate pe aceiaşi temă la Radio Reîntregirea. Astăzi, 22 ianuarie 2008, Virgiliu Gheorghe va acorda un nou interviu postului Radio Reîntregieape, pe aceiaşi temă legată de faţa nevăzută a televiziunii.



.jpg)
