În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Distincție pentru Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul
În ambientul academic şi spiritual al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a prof. dr. Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu”, a prof. dr. Ioan Radu, preşedintele Senatului, a prorectorilor, a decanului Facultăţii de Teologie şi a invitaţilor, a avut loc săptămâna trecută ceremonia de acordare a Medaliei Universităţii „Aurel Vlaicu” şi a Diplomei de Excelenţă Preasfinţitului Părinte Emilian Crişanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în semn de apreciere pentru contribuţia adusă la dezvoltarea culturii teologice-istorice în învăţământul universitar românesc.
Acest eveniment se înscrie în cadrul general al conlucrării dintre Biserică şi Universitate şi în mod special în identificarea şi recunoaşterea unor personalităţi cu contribuţii în aria cercetării şi culturii teologice actuale.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, în cuvântul său, a apreciat importanţa evenimentului pentru Biserică şi prestigiul Teologiei în Universitate, precum şi contribuţia academică a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul.
Preasfinţitul Părinte Emilian a rostit un cuvânt de mulţumire, reiterând necesitatea unei bune conlucrări la nivel academic între Biserică şi Universitate.