Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Doi ierarhi au liturghisit la biserica din cartierul Fabric, Timișoara
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, şi Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, au săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, duminică, 26 februarie, la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” din cartierul Fabric, Timișoara.
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, cunoscută și ca Duminica Iertării, a doua zi după împlinirea a 16 ani de arhipăstorire la Oradea, Preasfințitul Episcop Sofronie s-a aflat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în comunitatea parohială din Timișoara, la un an de la trecerea la cele veșnice a tatălui ierarhului Oradiei, Petru-Ștefan Drincec, care-și doarme somnul de veci în cimitirul ortodox timișorean din Calea Buziașului.
Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre contrastul absolut dintre starea de dinaintea și de după căderea omului în neascultare şi a subliniat că „este esențial să înțelegem că suntem păcătoși, că avem nevoie de iertare și că fără iertare nu putem moșteni viața cea veșnică. Să realizăm starea în care am ajuns, că avem nevoie să ieșim din marasm, și să înțelegem cât de aproape de noi sunt limanul și izbăvirea”.
Pr. Daniel Alic a oferit din partea comunității parohiale câte o icoană cu Maica Domnului din Kazan celor doi ierarhi.
Preasfințitul Părinte Episcop Paisie a adresat un cuvânt de mângâiere Episcopului Oradiei și membrilor familiei sale pentru pierderea tatălui în urmă cu un an, Petru-Ștefan Drincec fiind un bun credincios și consilier al Parohiei „Sfântul Ilie”-Fabric Timișoara. A urmat slujba Parastasului, iar Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei îndoliați să își găsească refugiul în sfintele slujbe ale Bisericii și în rugăciune.



.jpg)
