Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
„Dor de Eminescu“, activităţi culturale la Piatra Neamţ
Biblioteca "G. T. Kirileanu" continuă astăzi seria manifestărilor culturale dedicate memoriei lui Mihai Eminescu, la sărbătorirea a 161 de ani de la naşterea poetului naţional. La orele amiezii, în cadrul Filialei Mărăţei a bibliotecii, se va desfăşura "Dor de Eminescu", un concurs de recitări în cadrul căruia se vor întrece elevii clasei a IV-a C din cadrul Şcolii "Daniela Cuciuc" din Piatra-Neamţ. Tot astăzi, de la ora 13:00, în Sala "Atelier", elevii Colegiului Naţional "Gheorghe Asachi" vor parcurge "Paşii poetului" în timp şi spaţiu, întru amintirea "omului deplin al culturii române" şi rememorarea unora din versurile sale, în "recitirea şi recitarea" bibliotecarului Dan Iacob. Activităţile literar-artistice dedicate lui Mihai Eminescu se vor încheia joi, 20 ianuarie, cu un concert de lieduri susţinut de studenţii Facultăţii de Muzică din Piatra Neamţ.



.jpg)
