DREPT LA REPLICA: Invidia nu se vindecă uşor!

În legătură cu articolul purtând titlul "Fratele Patriarhului trece la catolicism", apărut sub semnătura domnului Gerhald Ernst în săptămânalul "Adevărul de Duminică" din 6 iunie 2010, Biroul de presă al Patriarhiei Române face următoarele precizări:

Casa părintească a familiei Ciobotea din satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, a fost folosită în exclusivitate de către domnul Gheorghe Ciobotea după trecerea la cele veşnice a mamei, Stela (1975) şi mutarea tatălui, Alexie, la Lugoj (1977), apoi la Bucureşti (1979), pentru a fi îngrijit de către fiica acestuia, doamna Floare (Ciobotea) Vişan. Timp de peste 30 de ani, domnul Gheorghe Ciobotea a locuit cu familia sa în casa părintească, perioadă în care a demolat şase anexe ale gospodăriei pe care le-a valorificat în interes propriu. Casa a fost lăsată să se degradeze astfel încât, din cauza condiţiilor improprii de locuit, domnul Gheorghe Ciobotea a abandonat casa părintească şi s-a mutat în clădirea sediului fostului C.A.P. din localitate, construită pe un teren care a aparţinut familiei Alexie şi Stela Ciobotea.

În anul 2003, Preafericitul Părintele Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a dorit să restaureze casa şi să o dea în folosinţa mănăstirii cu hramurile Cuvioasa Parascheva şi Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, pe care a înfiinţat-o în localitatea Dobreşti ca mănăstire a Arhiepiscopiei Timişoarei. Ceilalţi doi fraţi, Gheorghe şi Floare, au renunţat la părţile de moştenire din casă şi grădină prin acte legale, fiind prezent personal la notariat şi domnul Gheorghe Ciobotea, care, în schimb a primit el singur cele două hectare de pădure moştenite de cei trei fraţi de la părinţii lor.

Ca urmare, Patriarhul României a refăcut casa cu ajutorul unor prieteni şi a dat-o în folosinţa mănăstirii, împreună cu grădina casei. Ulterior, cu sprijinul financiar al Preafericirii Sale, mănăstirea a cumpărat un teren în apropierea satului Dobreşti pe care a început construirea bisericii mănăstirii. Până la finalizarea construirii bisericii, mănăstirea a folosit şi foloseşte ca lăcaş de cult vechea biserică din lemn a satului, monument istoric. Consiliul judeţean Timiş a alocat anul trecut (2009) fonduri pentru asfaltarea drumului care face legătura între satul Dobreşti şi centrul comunei Bara, tocmai pentru că apreciază prezenţa şi activitatea mănăstirii în această zonă, ţinând cont de faptul că Banatul este o regiune săracă în mănăstiri.

Adesea, Părintele Patriarh Daniel a trimis ajutor material şi financiar atât obştii monahale (formată din cinci monahi veniţi aici de la mănăstirea Sihăstria, judeţul Neamţ), cât şi familiei domnului Gheorghe Ciobotea. Din păcate, domnul Gheorghe Ciobotea a devenit ostil prezenţei mănăstirii în localitate şi invidios pe faptul că monahii sunt ajutaţi în activitatea lor de către Patriarhul României. Din acel moment, a fost greu de comunicat cu domnia sa, care a hotărât să nu mai meargă la biserica din sat, ci la alte biserici din localităţile învecinate.

În acest context, mai precizăm faptul că domnul Gheorghe Ciobotea a refuzat departajarea între fraţi a terenurilor agricole moştenite de la părinţi, de teama donării către mănăstire a terenurilor care revin de drept fratelui şi surorii sale. În prezent, toate aceste terenuri agricole moştenite de la părinţi pot fi folosite în exclusivitate de către domnul Gheorghe Ciobotea, întrucât el locuieşte în sat cu familia sa.

În ceea ce îi priveşte pe fiii domnului Gheorghe Ciobotea, anume Dan - Cristian şi Gheorghe - Sorin, Patriarhul României s-a întâlnit cu aceştia cu prilejul unor vizite anterioare la Dobreşti. În mod surprinzător, însă atunci când s-a găsit un loc de muncă pentru fiul cel mare al domnului Gheorghe Ciobotea la o fabrică de pâine din Lugoj, acesta a refuzat, iar neacceptarea la muncă pe şantierul mănăstirii a celor doi fii ai săi, aşa cum susţine domnul Gheorghe Ciobotea, este un neadevăr şi o acuzaţie gratuită, întrucât nu au solicitat niciodată mănăstirii acest lucru.

Aşadar, se constată permanent că invidia este o boală sufletească foarte greu de vindecat.

Referitor la alte dezinformări din articolul citat, care nu-i fac cinste jurnalistului Gerhald Ernst, mai precizăm că autoturismul VW Phaeton de culoare albă, care i-a atras atenţia, nu este nici unul personal şi nici închiriat de Patriarh cu prilejul întâlnirii de la Lugoj, ci a fost pus la dispoziţie de o persoană particulară, în semn de preţuire pentru Patriarhul României.

La începutul întâlnirii cu foştii colegi de liceu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit în dar liceului nu o Cruce de aur, cum greşit se afirmă în articol, ci o Cruce de lemn argintată purtând în mijloc chipul Mântuitorului Iisus Hristos răstignit şi înviat, primită recent, în dar, în timpul vizitei sale canonice la comunităţile ortodoxe româneşti din Spania, o Sfântă Scriptură, ediţia jubiliară 2008 şi câteva cărţi pentru biblioteca Colegiului. Patriarhul României a mai oferit foştilor colegi de liceu câte o carte privind Crezul ortodox şi mici daruri cu semnul Crucii patriarhale, ţinând cont de faptul că anul 2010 a fost proclamat de Sfântul Sinod drept Anul omagial al Crezului Ortodox, ca îndemn la intensificarea credinţei ortodoxe în Sfânta Treime şi la mărturisirea Tainei Crucii şi Învierii lui Hristos, Mântuitorul lumii.

În programul revederii de 40 de ani a absolvenţilor liceului "Coriolan Brediceanu" din Lugoj (1970 – 2010), iniţial a fost prevăzută o slujbă de pomenire pentru profesorii şi colegii trecuţi la Domnul în cimitirul ortodox al municipiului Lugoj. Însă, "ora de dirigenţie" fiind mai lungă datorită prezenţei ambelor clase (profil real şi uman), s-a decis ca slujba de pomenire să fie oficiată în frumoasa capelă a Colegiului, loc chiar mai potrivit pentru a participa la rugăciune şi alte persoane din Colegiul "Coriolan Brediceanu".

La agapa care a încheiat evenimentul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rămas aproximativ o oră şi jumătate, deoarece trebuia să ajungă la aeroportul din Timişoara şi apoi, cu avionul, la Bucureşti, unde avea alte obligaţii urgente.

În concluzie, ne întrebăm dacă jurnalistul Gerhald Ernst este doar invidios sau şi maliţios? În orice caz, sufletele mari sunt mărinimoase, iar cele mici…altfel.