Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Duhovnici români traduşi în limba germană
Catedra de istoria Bisericii din cadrul Facultăţii de Teologie Evanghelică a Universităţii Philipps din Marburg, Germania, a organizat timp de trei zile (26-28 iunie) o conferinţă de lucru dedicată unui proiect editorial de traducere a textelor aparţinând unui număr de 15 mari părinţi duhovniceşti români.
Proiectul, intitulat „Spiritualitatea românească în secolul XX. Tradiţia trăită“, a fost iniţiat de prof. dr. Karl Pinggéra, profesor titular la Catedra de istoria Bisericii, şi de părintele dr. Ovidiu Ioan, paroh al comunităţii româneşti din Kassel şi asistent în cadrul aceluiaşi departament. Pentru acest proiect, părintele Ovidiu Ioan a invitat 15 teologi români cunoscători ai limbii germane, care au pregătit variante de lucru ale biografiilor, operei şi specificului teologic-duhovnicesc ale unor părinţi începând cu monahii Paisie Olaru şi Cleopa Ilie şi încheind cu marele dogmatist Dumitru Stăniloae şi părintele Rafail Noica.
Conferinţa a debutat în capela Universităţii din Marburg cu salutul de primire al prof. dr. Jörg Lauster, decanul facultăţii-gazdă, şi cu discursul domnului dr. Martin Illert, referent pentru Ortodoxie, Ecumenism şi Burse al Bisericii Evanghelice din Germania. După interpretarea câtorva imne bizantine de către teologii români prezenţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a susţinut prelegerea introductivă „Spiritualitatea ortodoxă şi societatea românească în secolul XX“. Aceasta a sintetizat raportul dintre viaţa duhovnicească de la noi din ţară şi situaţia politică schimbătoare în secolul trecut, care a pus Biserica în situaţii dificile, dar paradoxal au adus la lumină mari părinţi duhovniceşti şi martiri ai credinţei neamului. Seara s-a încheiat cu prelegerea prof. dr. Andreas Müller din Kiel, un mare iubitor al Ortodoxiei, care a tematizat rolul paternităţii duhovniceşti în Ortodoxie.
Vineri, 27 iunie, conferinţa a continuat cu un cuvânt introductiv al prof. dr. Karl Pinggéra, referitor la importanţa tematicii conferinţei în lumea academică de limbă germană, apoi au luat cuvântul fiecare dintre cei 15 teologi, de-a lungul mai multor sesiuni de lucru, grupate pe temele: duhovnici din Moldova, din Transilvania, Grupul „Rugul Aprins“ de la Mănăstirea Antim. Pe lângă biografiile şi profilurile teologice din cele mai diverse (mari duhovnici, cărturari, reînnoitori ai vieţii creştine, oameni de cultură), fiecare referent a putut propune texte originale, predici, scrieri ale părinţilor spre a fi traduse în limba germană în volumul proiectat. Scopul traducerilor este acela de a face cunoscute publicului german de alte confesiuni, dar şi ortodocşilor de aici, informaţii despre părinţii duhovniceşti români şi de „a le da cuvântul“, de a-i face cât mai accesibili într-o lume în care încă nu au fost cunoscuţi sau pe deplin receptaţi. Sâmbătă, conferinţa a continuat cu prezentarea ultimilor patru duhovnici din lista propusă.
În cuvântul de încheiere, Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului (care participă la proiect cu prezentarea părintelui Teofil Părăian), a mulţumit gazdelor şi iniţiatorilor proiectului, precum şi tuturor participanţilor pentru contribuţia la succesul acestei conferinţe şi s-a arătat bucuros de potenţialul ştiinţific al teologilor români din Germania, sperând în noi proiecte similare în domeniul teologic.