Astăzi, 12 septembrie, Parohia Cișmea‑Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „
Duminica naşilor şi finilor
Naşii şi finii care s-au botezat în ultimii şapte ani în biserica Parohiei "Sf. Nicolae - Brânduşa" din Craiova se vor întruni duminică, 5 septembrie, pentru a rememora emoţiile slujbei Sfântului Botez, potrivit părintelui paroh Gabriel Sorescu. Conform unei hotărâri din anul 2009 a Consiliului Parohial, prima duminică a anului bisericesc este dedicată, la nivelul Parohiei "Sfântul Nicolae - Brânduşa" din Craiova, naşilor şi finilor. Cu acest prilej, ei vor participa la slujba Sfintei Liturghii şi se vor împărtăşi cu Sfintele Taine. Evenimentul se va încheia cu o agapă frăţească.



.jpg)
