În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Ecologizare pe valea Dunării
Fundaţia "Cuvântul care zideşte", ONG patronat de Mitropolia Olteniei, a participat săptămâna trecută la mai multe acţiuni de ecologizare, organizate prin proiectul naţional "Let's do it Romania". Activitatea de ecologizare a cuprins 16 localităţi de pe valea Dunării, judeţul Dolj. În această acţiune au fost implicaţi 1.320 de voluntari şi au fost strânşi 2.353 de saci cu deşeuri. Acest demers a fost sprijinit şi de parohiile din teritoriu.
Părintele diacon Nicuşor Lăzărică, directorul executiv al Fundaţiei "Cuvântul care zideşte", a declarat că "acest proiect reprezintă un prim pas pentru schimbarea mentalităţii oamenilor care nu valorifică natura, precum şi pentru educarea tinerelor generaţii".(Ioniţă Apostolache)



.jpg)
