În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Educație și cultură: Preselecţia pentru Orchestra Europeană de Tineret
Preselecţia anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret (European Union Youth Orchestra), deschisă tinerilor muzicieni români, va avea loc în data de 11 februarie, la Sala Mică a Ateneului Român. Potrivit Institutului Cultural Român, pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual preselecţii în fiecare ţară, data limită pentru înscriere fiind 8 februarie. Membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la preselecţii pentru a-şi păstra locul.
EUYO este un proiect muzical european, care îi reuneşte pe cei mai talentaţi muzicieni din toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională, într-o orchestră care transcende barierele sociale, culturale, politice şi economice. Pe lângă turneele tradiţionale, EUYO susţine frecvent concerte şi turnee în Europa şi pe alte continente.



.jpg)
