După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Elevi premiaţi de Parohia Micălaca Veche din Arad
Strădania şi osteneala elevilor de la Şcoala Generală nr. 22 "Caius Iacob" din Arad care au participat în acest an şcolar la olimpiada de religie au fost apreciate în Duminica Tuturor Sfinţilor printr-o festivitate de premiere organizată de Parohia Micălaca Veche din Arad, în paraclisul cu hramul Naşterea Domnului, la demisolul bisericii în construcţie. Cei 11 elevi au primit diplome din partea Arhiepiscopiei Aradului şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean, precum şi cărţi de rugăciune şi cu conţinut religios. Prezenţa elevilor la Sfânta Liturghie a fost una activă, prin rostirea Crezului, împreună cu toţi credincioşii din biserică.
Au fost prezenţi, la acest moment festiv, alături de elevi, şi prof. Iustin Barna, directorul şcolii, Beatrice Mandă, profesor de religie, foştii învăţători ai elevilor. Dintre participanţi s-au evidenţiat Drebitca Mădălina, care a obţinut locul I, cu nota 10.00, la faza judeţeană, precum şi Danchici Carina şi Nunciu Melisa, care au obţinut locul III la aceeaşi etapă a concursului. Evenimentul s-a înscris în şirul momentelor de evidenţiere a importanţei orei de religie în şcoală, precum şi de preţuire a elevilor şi profesorilor, a conducerii şcolii, pentru sârguinţa depusă într-o unitate de simţire şi făptuire a Bisericii şi Şcolii.



.jpg)
