Emanuel - Dumnezeu este cu noi

Prezentăm în numărul de astăzi scrisoarea pastorală la Naşterea Domnului a Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. "Ziarul Lumina" a publicat, în numerele sale anterioare, scrisorile pastorale ale Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi, respectiv, Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor.

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu

din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

"Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine." (Galateni 2, 20)

Iubiţi fraţi preoţi,

Dreptmăritori creştini,

Cu mila Domnului şi sub a Sa ocrotire, trăim în aceste zile bucuria Naşterii lui Hristos, a noului An şi a Bobotezei. Colindătorii ne trec pragul casei, suntem din nou împreună cu cei dragi ai noştri în atmosfera caldă a familiei, iar greutatea unui an cu multe probleme nu se mai resimte atât de dureros.

O clipă de tihnă, aşadar. Acum, în biserici, prin sfintele slujbe, preaslăvim Naşterea lui Hristos, chemaţi fiind să ne apropiem mai mult de marea taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. "Mare este taina dreptei credinţe", exclamăm în aceste zile împreună cu Sfântul Apostol Pavel, "Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă." 1

De ce s-a întâmplat aceasta? Care este rostul pogorârii lui Dumnezeu pe pământ? Care este semnificaţia acestei negrăite şi cutremurătoare taine?

Dumnezeiasca Scriptură, Sfinţii Părinţi şi conştiinţa liturgică a Bisericii mărturisesc într-un gând marele adevăr al Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi urmarea acestui act pentru viaţa lumii. Dumnezeu S-a întrupat pentru a "mântui poporul Său de păcatele lor" 2. "Din Sfânta Fecioară întrupându-Se", spune Marele Vasile, Dumnezeu "S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale" 3. "Cerul şi pământul astăzi s-au împreunat, născându-Se Hristos", cântă Biserica în ajunul zilei de Crăciun, "Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la ceruri s-a suit." 4

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

În urmă cu două milenii, "la plinirea vremii" 5, cum spune Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu a coborât printre noi, oamenii. Prin adumbrirea Sfântului Duh, Hristos S-a născut din Preacurata Fecioară Maria, a vieţuit printre noi, oamenii, ne-a mărturisit adevărul, a suferit moartea pe cruce, a înviat a treia zi şi S-a înălţat la ceruri.

Naşterea, Moartea, Învierea şi Înălţarea Domnului Hristos sunt evenimente care s-au petrecut într-un anumit moment al istoriei umane, într-un spaţiu anume, cu persoane concrete, care au dat mărturie despre aceasta.

Au, oare, aceste evenimente o însemnătate pur istorică sau sunt văzute şi prin prisma urmărilor pe care le-au avut şi le au asupra existenţei umane şi a universului în general? Răspunsul este unul: totul s-a săvârşit "pentru noi şi pentru a noastră mântuire", cum rostim în Simbolul credinţei, ca revărsare neîncetată a iubirii lui Dumnezeu pentru făptura Sa. "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" 6, a spus Însuşi Hristos.

Binecuvântat cu asemenea dar dumnezeiesc, omul este chemat să se deschidă împlinirii tainei mântuirii în însăşi fiinţa sa. Dacă Dumnezeu S-a coborât pe pământ, omul este chemat să urce la cer. Dacă Dumnezeu a luat trup şi S-a făcut om, omul este chemat să primească Duhul Sfânt şi să se îndumnezeiască. Dacă Dumnezeu S-a întrupat în pântecele Fecioarei, omul este chemat să prelungească în sine taina Întrupării, taina Naşterii lui Hristos.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos Domnul,

Împărăţia cerurilor este dăruită încă din această lume pentru cel care devine "templu al Duhului Sfânt" 7 şi mărturiseşte împreună cu Dumnezeiescul Pavel: "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine" 8. Aceasta este împlinirea a ceea ce Domnul Hristos mărturisea în rugăciunea dinaintea Pătimirii Sale: "Aceştia", adică oamenii următori ai lui Hristos, "în Noi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine; (...) Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime" 9.

Întreaga viaţă a Bisericii este centrată pe împlinirea în fiinţa oamenilor a acestei rugăciuni: Hristos, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt să fie în noi, iar noi, în sufletul şi trupul nostru, să fim în Dumnezeu. Omul, mărturiseşte Sfântul Simeon Noul Teolog, este chemat "să devină familiar lui Dumnezeu şi casă, şi sălaş al Treimii dumnezeieşti, văzând limpede pe Făcătorul şi Dumnezeul său şi vorbind cu El în fiecare zi" 10. În pofida păcatelor, a slăbiciunilor de tot felul şi a multelor răni cauzate de acestea pe sufletul său, omul este chemat să nu înceteze a se ruga pentru a deveni casă a lui Dumnezeu. "Doamne, Dumnezeul nostru, (...) precum din înălţime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te şi acum spre smerenia mea. Şi precum ai binevoit a Te culca în peşteră şi în ieslea necuvântătoarelor, aşa binevoieşte a intra şi în ieslea necuvântătorului meu suflet şi în întinatul meu trup" 11, rostim în rugăciunea de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtăşanii.

Prezenţa lui Dumnezeu în inimă, în cuget, în suflet constituie comoara cea mai de preţ a omului. Este "comoara", descoperită în ţarină, care merită orice sacrificiu pentru a fi dobândită 12; este "mărgăritarul cel de mult preţ" pentru obţinerea căruia nici un efort nu este prea mare 13.

Fără prezenţa lui Dumnezeu în om, acesta nu are rugăciunea adevărată 14, nu cunoaşte dulceaţa smereniei, nu înţelege bucuria iertării duşmanilor, nu percepe rostul celor ce se întâmplă cu sine, în jurul său, în lume. Aceasta deoarece numai "degetul lui Dumnezeu loveşte corzile minţii şi le îmboldeşte la grăire adevărată" 15, cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Aceasta deoarece numai "Dumnezeu Cel ce sălăşluieşte în om îl învaţă pe un asemenea om despre cele viitoare şi cele prezente, nu prin cuvânt, ci prin însuşi lucrul, prin experienţă şi realitate" 16. Aceasta deoarece viaţa creştină nu se sprijină pe "cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti", cum spune Sfântul Apostol Pavel, "ci în adeverirea Duhului şi a puterii, (...) în înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu" 17.

Iubiţi credincioşi,

Taina Naşterii lui Hristos este trăită, înţeleasă şi mărturisită în adevărata sa cuprindere mântuitoare prin sălăşluirea Aceluiaşi Hristos în inima, în mintea, în fiinţa omului. "Sufletul omului este destinat să fie fecioară şi mamă", spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Sufletul omului este chemat să fie curat sau curăţit, smerit şi lipsit de răutate, asemenea sufletului şi trupului Fecioarei Maria, pentru a-L primi tainic pe Hristos. Prin viaţă curată, prin rugăciune şi prin iubire jertfelnică, omul Îl mărturiseşte pe Hristos, născându-L, ca o mamă, în sufletul şi în viaţa semenilor săi. În acest sens, viaţa omului este un Betleem continuu, o strădanie permanentă de primire a lui Hristos în fiinţa lui şi de dăruire a vieţii proprii, purtătoare de Hristos, pentru slujirea celor din jur.

Greu este drumul acesta! Cine poate să-l parcurgă? Răspunsul este dat de Hristos Domnul: "Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu" 18. Îndrăznim a nădăjdui că prin credinţă nezdruncinată în Hristos, Mântuitorul lumii, prin nădejde tare în mila Sa nesfârşită, prin iubire fierbinte faţă de Dumnezeu şi aproapele - fie el prieten sau duşman -, omul se apropie de ceea ce Sfinţii Părinţi au numit "viaţă în Hristos", "dobândirea Duhului Sfânt" sau "îmbrăţişarea iubitoare şi iertătoare a lui Dumnezeu-Tatăl".

Smerenia, singura care înalţă, iertarea, singura care aduce iertare, milostenia, singura care-L face dator pe Dumnezeu, rugăciunea, singura care-l urcă pe om la cer, Dumnezeiasca Liturghie, singura care-L aduce pe Hristos în Trupul şi Sângele Său, sunt, de asemenea, căi prin care omul este dăruit în fiinţa sa cu Însuşi Hristos şi-L naşte pe Acesta în inima semenilor. Strădania continuă de a se dezbrăca de "preadulcea otravă" a părerii de sine, adică de mândrie, considerată "esenţa adâncă a păcatului şi a iadului" 19, eliberează omul de obstacolul cel mai mare aflat în faţa sălăşluirii lui Dumnezeu în fiinţa sa.

Creştinii din mănăstiri şi creştinii din lume, cu toţii formăm poporul chemat să-L aibă pe Dumnezeu drept "Cale, Adevăr şi Viaţă" 20. Sărbătoarea Naşterii Domnului este un imbold puternic pentru conştientizarea acestei chemări, precum şi a necesităţii unui răspuns faţă de această chemare.

Rog pe Hristos Domnul să ne aibă pe toţi în ocrotirea milei Sale. Să ne ierte tot ce am greşit împotriva iubirii Sale şi împotriva oamenilor în anul care tocmai se încheie. Se fie Domnul cu noi, în familia fiecăruia, în mănăstirea sau parohia din care facem parte, în Moldova, în ţara noastră şi în lume pentru anul care vine şi de-a lungul întregii vieţi.

Sărbătoarea Naşterii Domnului să aducă pentru fiecare bucurie sfântă, pâine şi vin pe masă şi, mai presus de toate, pace şi bunăvoire între oameni!

La mulţi şi frumoşi ani!

Al vostru către Dumnezeu smerit rugător,

† Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Note bibliografice

1 1 Timotei 3, 16.

2 Matei 1, 21.

3 Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei.

4 Stihira a doua, glasul 1, la Litie, în Mineiul pe Decembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 434.

5 Galateni 4, 4.

6 Ioan 3, 16.

7 1 Corinteni 6, 19.

8 Galateni 2, 20.

9 Cf. Ioan 17, 21.23.

10 Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 150.

11 Rugăciunea a doua, a Sfântului Ioan Gură de Aur, din Canonul Sfintei Împărtăşiri.

12 Matei 13, 44.

13 Matei 13, 46.

14 Romani 8, 26; Galateni 4, 6.

15 Sfântul Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 139.

16 Ibidem, p. 181.

17 1 Corinteni 2, 4.7.

18 Luca 18, 27.

19 Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovniceşti, vol. I, traducere din limba rusă de ierom. Rafail (Noica), Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, passim.

20 Cf. Ioan 14, 6.