Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Episcopul Tulcii a slujit în Biserica Panaghia din Agiasos, Lesbos
La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat în insula Lesbos din Grecia, unde, cu binecuvântarea Mitropolitului Iacov de Mytilene, a oficiat mai multe slujiri în Biserica Panaghia din Agiasos și a vizitat mai multe așezăminte monahale și bisericești ale insulei, ne-a transmis Biroul de presă al Episcopiei Tulcii.
În data de 4 august, ierarhul a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului, iar sâmbătă, 6 august, a oficiat Sfânta Liturghie, la care au luat parte numeroși credincioși. După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a condus procesiunea tradițională cu icoana Maicii Domnului și a Mântuitorului, pe străzile din localitate.
Între valorile sacre păstrate în biserică se găsește icoana Maicii Domnului, pictată, potrivit tradiției, de către Sfântul Evanghelist Luca, și mai multe danii și odoare ale voievozilor moldoveni și munteni, între care o frumoasă candelă mare din aur, dăruită de voievodul moldovean Grigorie Ghika (1764-1767, 1774-1777), precum și o pereche de mânecuțe liturgice care au brodate pe ele chipul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt (1457-1504) și al Doamnei Maria Voichița.
Duminică, 7 august, Preasfinția Sa a săvârșit din nou Sfânta Liturghie în Biserica Panaghia din localitatea Agiasos, unde s-a bucurat de asemenea de o frumoasă prezență a credincioșilor la slujbă.
Întâlnirea cu Mitropolitul Iacov de Mitylene a constituit și o frumoasă rememorare a vizitelor pe care mitropolitul grec le-a întreprins de mai multe ori în Eparhia Tulcii, atât la Centrul eparhial, la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Casian”, cât mai ales la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Izvoarele, Tulcea, unde de peste 200 de ani există o compactă comunitate grecească în România.