Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Evenimente culturale și duhovnicești la hramul Parohiei Iancu Vechi‑Mătăsari
Biserica Iancu Vechi-Mătăsari, singurul lăcaș din Capitală ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Eustație, își va sărbători săptămâna viitoare, 20 septembrie, hramul de toamnă. Anul acesta, programul dedicat sărbătorii va debuta cu trei zile înainte și cuprinde un amplu program cultural-duhovnicesc, dar și liturgic.
În prima zi, sâmbătă, 17 septembrie, vizitatorii Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală se vor putea bucura de partea întâi a concertului tradițional al parohiei, intitulat „Bucuria credinței”, care va începe de la ora 15:00, în cadrul căruia vor cânta Corul bărbătesc „Cantus Domini”, dirijat de arhid. Răzvan-Constantin Ștefan, Grupul de corn Sonneurs de Trompete de Chasse din Franța și Grupul de goarnă secuiască de vânătoare din România.
În continuare, de la ora 16:00 va fi săvârșită slujba Vecerniei în pridvorul Bisericii Turea din Satul Nou al muzeului, urmată de o procesiune cu racla care adăposteşte cinstitele moaște ale Sfinților Eustație, ale soției sale Teopista și ale fiilor lor Agapie și Teopist.
Începând de duminică, 18 septembrie, programul cultural-duhovnicesc va continua la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari de la ora 8:30 cu slujba Utreniei, urmată de o procesiune cu sfintele moaște în jurul bisericii. De la ora 9:45 va fi săvârșită Sfânta Liturghie, iar de la ora 17:30 va fi oficiată slujba Vecerniei. Seara se va încheia cea de-a doua parte a concertului „Bucuria credinței”, în cadrul căruia vor interpreta Corul mixt Canticum, dirijat de Răzvan Rădos, și Grupul de corn Sonneurs de Trompete de Chasse.
Luni seară, 19 septembrie, va fi săvârșită slujba Vecerniei cu Litia, începând cu ora 17:30.
Zilele de sărbătoare dedicate hramului parohiei se vor încheia marți, 20 septembrie, cu slujba Utreniei, de la ora 8:30, urmată de Sfânta Liturghie, la finalul căreia va fi săvârșită o slujbă de pomenire a ctitorilor, slujitorilor, binefăcătorilor și membrilor comunității parohiale trecuți la Domnul.
La evenimentele organizate cu prilejul hramului vor participa preoţi din Protoieria Sectorului 2 Capitală, profesori şi elevi de la şcolile gimnaziale şi colegiile naţionale din cuprinsul parohiei, precum şi alţi invitaţi. Vor mai participa și membri ai Federaţiei Asociaţiilor Vânătoreşti din România care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Eustaţie.