În Arhiepiscopia Târgoviștei s-a încheiat sesiunea de finanțare a proiectelor social-filantropice derulate prin Fondul Pastoral Eparhial, desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
Examen de capacitate preoţească în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
La Centrul eparhial Suceava s-au publicat ieri rezultatele finale ale examenului de capacitate preoţească ce s-a desfăşurat în zilele de 3 şi 4 iunie 2010. Din cei 36 de preoţi sau licenţiaţi în teologie înscrişi, 18 au trecut acest examen, iar 14 au fost declaraţi respinşi, în timp ce patru dintre ei nu s-au prezentat. În cursul zilei de ieri au fost respinse şi cele două contestaţii depuse. "Examenul de capacitate preoţească a debutat pe 3 iunie 2010, când s-a dat examenul interviu, după o bibliografie şi o tematică stabilită anterior. Pe data de 4 iunie candidaţii s-au prezentat la proba scrisă. Preşedintele comisiei a fost Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În urma corectării tezelor, 14 candidaţi au fost respinşi întrucât nu au avut media minimă 7", a declarat pr. Ionuţ Nistoroaia, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. (C.C.)





.jpg)
