În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Excursie pentru copii cu deficienţă de vedere
În Săptămâna Luminată, Biroul de asistenţă socială din cadrul Protopopiatului Cluj II, reprezentat de asistenta socială Bianca Dumitraşcu, a realizat un proiect intitulat „Dăruieşte un strop de lumină“, cu scopul de a oferi câteva momente de bucurie unui grup de elevi de la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca. Astfel, 15 copii au plecat într-o excursie, însoţiţi de profesoarele Gina Morar, Bianca Marian şi asistenta socială Bianca Dumitraşcu.
Grupul au făcut un prim popas la Salina din Turda, unde copiii au petrecut aproape trei ore, timp în care au beneficiat de efectele terapeutice ale salinei. Următorul popas a fost făcut la Mănăstirea „Mihai Vodă“ din Turda, unde membrii grupului s-au închinat şi au aprins lumânări. Excursia a continuat către Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ din Petreştii de Sus, judeţul Cluj, unde, prin bunăvoinţa stareţului Teofil Popescu şi truda părintelui Nectarie, copiii au luat masa de prânz. Aici au intonat cu toţii, atât în biserică cât şi în trapeză, „Hristos a înviat“. La plecare, copiii au primit icoane lucrate de călugări.