Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Familia creştină în lumina valorilor cereşti

Familia creştină în lumina valorilor cereşti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 18 Decembrie 2013
Pastorala de Crăciun a Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, se intitulează „Maica Pruncului Iisus - o invitaţie la echilibru, discreţie şi cumpătare. Femeia creştină - izvorul dragostei jertfelnice pentru familie -“.
 
Iubiţi credincioşi, văzându-L pe Pruncul Iisus în iesle, văzând-o pe Maica Domnului îngrijindu-L cu tandră afecţiune maternă, văzându-l pe Dreptul Iosif însoţindu-i cu atâta grijă protectivă, înţelegem care ar fi climatul emoţional care trebuie să fie specific familiilor care se doresc a fi creştine; acest climat trebuie să fie caracterizat de o singură energie dominantă: dragostea, exersată atât pe orizontală (între membrii familiei), cât şi pe verticală (cu Dumnezeu). Nu trebuie uitat că dimensiunea orizontală a iubirii izvorăşte din dragostea care-L coboară pe Dumnezeu şi-L face Om. Doar această dragoste dumnezeiască se face cu adevărat scut şi adăpost firii omeneşti. Sub aripa dragostei dumnezeieşti, ne spune colinda, Pruncul este în aşa fel ocrotit, încât „vântul bate, nu-L răzbate, / Neaua ninge, nu-L atinge / Lăudaţi şi cântaţi / Şi vă bucuraţi!“ (colindul „Astăzi s-a născut Hristos“).
 
Dragostea adună la un loc cerul şi pământul! Colinda înregistrează că, odată cu Întruparea lui Dumnezeu în ieslea Betleemului, lumea cerească coboară alături de Maica Sfântă pentru a alcătui un sobor al dragostei ocrotitoare pentru Noul-Născut: „Cine Îi cânta, cine-L preamărea? / Îngerii din cer veniră, / Vesele cântări doiniră / Pruncului Iisus, / Micului Stăpân“ (colindul „Ce-aţi văzut păstori?“); „Copilaşul când plângea, / Puiul când plângea, / Maica Sfântă lin cânta, / Maica lin cânta. / Linu-i lin şi iarăşi lin, / Bate vântul frunza lin, / Lin şi iarăşi lin“ (colindul „Sus la Poarta Raiului“). 
 
Doar dragostea care L-a făcut pe Dumnezeu să Se nască şi să crească pe pământ (în lumea noastră) poate genera dragostea care să ţină veşnic casa soţilor şi care să aducă naşterea de copii. Dragostea ne poate ajuta să percepem corect, pozitiv, realitatea. Dacă vedem realitatea înconjurătoare cu ochii „îndrăgostitului“, lumea este fermecătoare, iar viaţa - cu adevărat - vrednică de a fi trăită. Dacă o privim „cu ochelarii“ omului egocentric, lumea este o „vale a plângerii“, un adevărat iad, şi „mai bine ar fi fost să nu ne fi născut“. Energia dragostei schimbă deci percepţia realităţii. Cu cât iubim mai mult, cu atât îmbibăm cu mai mult sens existenţa noastră şi a semenilor. Cu cât suntem fiinţe reci, neatinşi la inimă de flacăra iubirii, cu atât suntem mai nefericiţi, mai paralizaţi în acţiuni, mai dezamăgiţi de viaţă, mai lipsiţi de poftă de a continua, având drept „dogmă“ inconştientă a propriei existenţe convingerea că „viaţa nu merită să fie trăită!...“. Dar ce este dragostea? Este energia care îmbibă cu sens întreaga existenţă! „Dumnezeu (Însuşi) este dragoste“, afirmă Apostolul iubirii (I Ioan 4, 8). Când dragostea omenească se înstrăinează de Dumnezeu, Izvorul veşnic şi nesecat al iubirii, atunci ea devine săracă, neputincioasă şi se epuizează sub aripa timpului (sub eroziunea unei inter-relaţionări de rutină, a superficializării raporturilor, a atenuării respectului reciproc, a neîncrederii, a unei intimităţi rău înţelese, a supra-saturaţiei păcătoase). Dar dragostea este şi regenerabilă, prin întoarcerea la Dumnezeu în experienţa rugăciunii, în exerciţiul postului, în gustarea înţelepciunii ascunse din cuvintele Scripturii şi ale Sfinţilor Părinţi, în spatele cărora se ascunde o autentică experienţă duhovnicească şi de viaţă. (…)

Soţia-mamă, îngerul păzitor al familiei

Dragostea care face nemuritoare unitatea dintre soţi poate fi ameninţată şi slăbită atunci când viaţa familiei se înstrăinează de sfinţenie. Când soţii consimt la o viaţă în care plăcerea pătimaşă reprezintă singura raţiune ce-i ţine la un loc, dragostea se destramă. În mod deosebit femeia, soţia-mamă, este chemată să susţină dragostea autentică. Soţia-mamă este un adevărat preot al familiei! Ea trebuie să fie intransigentă cu perspectiva pătrunderii subtile a oricărei patimi în propria casă; în această privinţă ea are rolul de înger păzitor al vetrei casei! Ea trebuie să ştie că orice patimă începe prin a fi o simplă distracţie. (…)
 
Soţia-mamă este cea capabilă să menţină în familie un climat emoţional compatibil cu rugăciunea, meditaţia, pacea etc. Ea trebuie să ştie să fie un izvor continuu de dragoste şi dăruire, un balsam ce alungă întristarea şi amărăciunea. Graţie feminităţii ei, poate emana delicateţe şi sensibilitate, pregătind inimile pentru primirea harului. În plan secundar trebuie să se manifeste vocaţia ei de gospodină, puterea de a se exprima în arta culinară, exerciţiul igienei casei, preocuparea pentru curăţenie şi cochetăria aranjamentului locuinţei. Ierarhia priorităţilor nu trebuie răsturnată. Femeia trebuie să se situeze la punctul de intersecţie a vocaţiilor Martei şi Mariei. (…) 
 
Percepţia timpului este diferită în copilărie faţă de maturitate. Tocmai de aceea climatul, atmosfera, trăirile din copilărie îşi pun amprenta definitiv asupra unui om, marcându-l psihic, pozitiv sau negativ, pentru întreaga viaţă. (…)

Dragii mei creştini hunedoreni, 

Sfântul Apostol Petru ne propune grija pentru omul interior, transferul ferm şi explicit al accentului de pe exterior pe interior: „Podoaba voastră să nu fie cea din afară - împletirea părului, atârnatul podoabelor de aur şi îmbrăcarea hainelor -, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau odinioară sfintele femei care nădăjduiau în Dumnezeu“ (I Petru 3, 3-5). Deci Apostolul propune ieşirea femeii creştine din climatul concurenţial specific lumii profane, în care „contează cine arată mai bine“, iar acest „mai bine“ e stabilit după criterii pur pământeşti, după valori perisabile. 
 
Adevăratele valori, cele cereşti, sunt cele pe care Mântuitorul le-a proclamat în lume. Iată ce adevăruri subtile proclamă colindul „Sara Crăciunului nostâ“: „Iar oamenii din cetate / I-au răspuns cu răutate: / „Du-te, du-te şi ne lasă / Că n-ai loc la noi în casă!“. / Atunci Preasfânta Fecioară / Ieşi din oraş afară. / Şi-au ajuns la cei săraci, / La un grajd cu nişte vaci. / Sosi vremea la Maria, / Ca să nască pe Mesia. / Şi-a născut un prunc frumos / Şi-l numea Iisus Hristos. / Care, cu puterea Sa, / Va înţelepţi lumea!“.
 
Să ne ajute Dumnezeu pe toţi să urmăm exemplul de smerenie şi echilibru al Maicii Domnului, să convertim valorile pământeşti în valori cereşti, să ne umplem inimile de dragoste şi casele de bucurie sfântă, urmând îndemnului colindelor: „Sculaţi creştini degrabă / Şi-aduceţi un prinos / Şi faceţi loc la masă / Micuţului Hristos!...“.  Sărbători fericite! şi „La mulţi ani!“.