În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Familia este o prioritate constantă a misiunii Bisericii
Familia a fost şi este constant prezentă în centrul misiunii pastorale şi sociale a Bisericii, deoarece aceasta reprezintă fundamentul societăţii umane.
De aceea, în Pastoralele Sfântului Sinod şi ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, precum şi în predicile preoţilor de mir şi din mănăstiri este permanent subliniată importanța familiei tradiționale, instituția fundamentală cea mai afectată social, economic şi moral în ultimii ani. De exemplu, în Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română (care a fost citită în toate bisericile parohiale şi ale mănăstirilor în prima duminică a Postului Nașterii Domnului 2011) se reamintește că „avortul este o crimă, o ucidere a unui om nevinovat care nici nu se poate apăra (copilul). De aceea, cei care‑și ucid copiii nenăscuți nu se pot împărtăși cu Hristos, Cel ce iubește copiii”. De asemenea, aceeaşi Pastorală a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române exprima îngrijorarea că, „astăzi, familia se confruntă adesea cu violenţa domestică, divorţul, avortul, abandonul copiilor de către părinţi şi al părinţilor vârstnici şi bolnavi de către copii, delincvenţa juvenilă, indiferenţa faţă de suferinţa altora, suicidul, dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ, alcoolismul şi drogurile, concubinajul etc.”. Toate aceste fenomene sociale afectează grav instituția familiei şi conduc la slăbirea ei, aceste fenomene fiind cauzate mai ales de proliferarea individualismului materialist şi consumist în societatea contemporană secularizată, inclusiv cea românească.
Din nefericire, avortul, divorțul şi scăderea natalității au devenit o plagă pentru societate, având ca prim efect negativ diminuarea populației României.
De aceea, Biserica nu doar apără familia creștină responsabilă, ci şi ajută material şi spiritual familiile care au copii mulţi, organizează cămine pentru copiii abandonați şi centre de zi pentru copiii săraci.
În consecință, Biserica militează constant pentru intensificarea sprijinirii familiei creştine tradiționale, în primul rând la nivelul comunităților parohiale, solicitând implicarea societății în diminuarea crizei demografice actuale din România.
Biroul de presă al Patriarhiei Române