„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Fereastra cărţilor la Biserica „Sfânta Ecaterina“ din Capitală
De fiecare dată simţim că facem prea puţin pentru copiii aflaţi deja în Biserică şi, mai ales, pentru cei care se apropie încă de pridvor. Şi când te gândeşti că e nevoie de atât de puţin ca inima lor să tresalte şi să facă loc lui Hristos încă de la o vârstă fragedă: atenţie, multă dragoste şi ceva timp! Restul vine atât de firesc... Cum timpul trece atât de repede, copilaşii de acum câţiva ani au crescut, sunt la şcoală sau la liceu şi descoperă universul cărţilor, deşi mirajul tabletelor e uneori irezistibil. De data aceasta iniţiativa a fost chiar a copiilor: „Ne-am bucura - au zis ei - să avem o mică bibliotecă la parohia noastră, aflată sub ocrotirea Sfintei Ecaterina!“. Şi aşa au apărut cărţi bune cu explicarea învăţăturii de credinţă şi a Sfintei Scripturi, cu poveşti şi pilde creştine, cu sfaturi şi limpezimi pentru lumea de azi. Când începi să mergi alături de copii sau de tineri, te străduieşti să ţii pasul cu ei, hrănind tot entuziasmul lor debordant. Până la urmă, nu facem decât ceea ce putem din ceea ce trebuie: să le deschidem fereastra către cer şi să-i însoţim binevoitor. (Pr. Georgian Păunoiu)